ALERTĂ. Autoritățile din București sunt în stare de alertă după ce trei instituții publice au primit marți, 1 aprilie, câte un plic conținând o substanță alb-rozalie.
Potrivit unor surse judiciare citate de News.ro, destinatarii acestor plicuri sunt Avocatul Poporului, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.
Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a confirmat incidentul printr-un comunicat, precizând că investigațiile sunt în desfășurare. Echipe de polițiști, alături de specialiști ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, au fost trimise la fața locului. În paralel, Serviciul Român de Informații și Brigada de Combatere a Criminalității Organizate oferă sprijin în această anchetă.
„În prezent, verificările sunt în curs, iar autoritățile iau toate măsurile necesare pentru prevenirea oricărui incident”, se arată în declarația Poliției.