PERCHEZIȚII. În dimineața zilei de 10 aprilie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică Mureș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, au desfășurat nouă percheziții domiciliare în județul Mureș, într-un dosar care vizează infracțiuni la regimul silvic.
Ancheta are în vedere fapte comise din anul 2023 până în prezent, constând în tăieri ilegale și sustrageri de material lemnos din fondul forestier gestionat de Ocolul Silvic Târgu Mureș.
În urma perchezițiilor, o persoană a fost reținută pentru 24 de ore, iar autoritățile au descoperit și indisponibilizat bunuri în valoare de aproximativ 10.000 de euro. Printre acestea se află un tractor agricol, o remorcă forestieră și un autovehicul de teren, utilizate sau rezultate, potrivit anchetatorilor, din activitățile ilegale.
De asemenea, a fost confiscată o cantitate de material lemnos, iar cercetările au dus la identificarea unui pădurar care ar fi emis peste 30 de avize de însoțire cu date false, sprijinind astfel rețeaua de tăieri și transport ilegal de lemn.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic, Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș și Gărzii Forestiere Brașov – Serviciul Teritorial Mureș.
Cercetările continuă, sub supravegherea procurorilor, pentru documentarea completă a activităților infracționale.
Notă: Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile prevăzute de lege.