Acasă Social Vremea rea dă peste cap planurile românilor pentru minivacanță!

Vremea rea dă peste cap planurile românilor pentru minivacanță!

1925
0

METEO. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), urmează ploi și temperaturi mai scăzute la începutul lunii mai, iar probabilitatea pentru averse va crește în toată țara.

BANAT

În Banat, temperaturile diurne vor crește treptat până la finalul lunii aprilie, când media maximelor va atinge aproximativ 24 de grade. În primele zile din mai, valorile vor scădea spre 18-19 grade, apoi vor urca din nou, ajungând la 21-24 de grade spre finalul intervalului. Minimele vor rămâne relativ constante, între 8 și 10 grade. Ploile sunt mai probabile după 2 mai.

TRANSILVANIA

În Transilvania, maximele vor urca în primele trei zile spre 23 de grade, după care vor scădea treptat, ajungând la 18 grade pe 5 mai. Ulterior, se va înregistra o ușoară încălzire, cu valori de 21-22 de grade. Minimele vor oscila între 5 și 8 grade. Se anunță averse izolate la început și extinse ulterior.

MARAMUREȘ

În Maramureș, maximele vor crește de la 20 la 23 de grade până pe 30 aprilie, apoi vor coborî cu 7 grade timp de cinci zile. Apoi se va încălzi din nou, spre 21-22 de grade. Minimele vor urca la 8 grade la începutul lunii mai, vor scădea la 3-4 grade într-o noapte mai rece, apoi vor reveni la 6-9 grade. Ploile vor deveni mai frecvente după 1 mai.

MOLDOVA

În Moldova, încălzirea va continua până la începutul lunii mai, când maximele vor atinge 21-22 de grade, iar minimele în jur de 9 grade. După 1 mai, se așteaptă maxime între 19 și 23 de grade și minime între 7 și 10 grade. Vremea va rămâne frumoasă până la începutul lunii mai, apoi cresc șansele de averse.

DOBROGEA

În Dobrogea, primele două zile vor aduce temperaturi mai scăzute: maxime de 15 grade și minime de 4-5 grade. Apoi, va urma o încălzire, iar maximele vor varia între 19 și 22 de grade, iar minimele între 9 și 11 grade. După 3 mai crește probabilitatea pentru perioade ploioase.

MUNTENIA

În Muntenia, până la 1 mai se așteaptă o încălzire, cu maxime de 24-25 de grade și minime de 9-10 grade. După această dată, maximele vor fluctua între 20 și 25 de grade, iar minimele între 7 și 11 grade. Se vor semnala ploi izolate pe 1 mai și mai frecvent începând cu 4 mai.

OLTENIA

În Oltenia, temperaturile vor crește până la începutul lunii mai, când maximele vor atinge 24 de grade, iar minimele 9 grade. Apoi, valorile vor varia între 21 și 25 de grade pentru maxime și între 7 și 11 grade pentru minime. Vor fi perioade cu ploi, în special după 4 mai.

LA MUNTE

În regiunile montane, media maximelor se va situa între 9 și 14 grade, iar minimele între 0 și 5 grade. Aversele vor fi izolate la sfârșitul lunii aprilie, dar se vor extinde ulterior.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.