ESTIVAL. Startul oficial al sezonului estival 2025 a fost dat pe litoralul românesc, după ce Apele Române Dobrogea-Litoral au finalizat predarea tuturor sectoarelor de plajă către cei 266 de operatori economici care dețin contracte de închiriere, a informat joi Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) într-o postare pe Facebook.
Potrivit autorităților, procesul de predare s-a realizat în condiții optime, după ce echipele Apelor Române au finalizat lucrările de ecologizare, nivelare și afânare a nisipului.
Din totalul sectoarelor predate, 210 erau deja în exploatare, iar restul au fost atribuite în urma licitațiilor organizate la sfârșitul anului 2024 și începutul lui 2025.
Lucrările de pregătire a plajelor au demarat la începutul anului și au fost realizate de Sistemul de Gospodărire a Apelor Constanța, cu ajutorul unor echipamente specializate, precum tractoare, buldozere, autogredere și utilaje de curățare. Intervențiile au inclus demontarea gardurilor din stuf, igienizarea manuală și mecanizată, dar și nivelarea stratului de nisip.
Conform reglementărilor, operatorii care au preluat sectoarele închiriate sunt obligați să asigure curățenia și colectarea deșeurilor de pe plajele administrate. Excepție face linia țărmului în caz de depuneri masive de alge, situație în care vor interveni utilajele instituției.