Acasă Social Primarul din Sighișoara, vânător de urși în miez de noapte! Ce s-a...

Primarul din Sighișoara, vânător de urși în miez de noapte! Ce s-a întâmplat în timp ce orașul era cu ochii pe voturi?

1831
0

EVENIMENT. În timp ce sighișorenii urmăreau numărarea voturilor, în cartierul Andrei Mureșanu se desfășura o scenă demnă de filmele de acțiune: primarul Ioan Iulian Sîrbu coordona capturarea unui urs de 300 de kilograme, care băga groaza în oameni de mai multe zile.

Animalul a fost prins cu ajutorul unei capcane autorizate și tranchilizat, apoi relocat într-o zonă sigură, departe de locuințele oamenilor. Primarul a declarat că intervenția a fost extrem de riscantă și nicidecum „ca în filme”, subliniind că legislația actuală este ineficientă și trebuie urgent modificată pentru a proteja atât populația, cât și echipele de intervenție.

În România, primarul trebuie să meargă la prins urși! – a spus edilul într-o postare pe Facebook, evidențiind absurditatea procedurilor actuale și pericolele implicate în astfel de operațiuni.

Sîrbu a cerut o lege clară și eficientă care să permită acțiuni rapide și sigure în cazuri de pericol, mai ales când viața oamenilor este pusă în joc: „Ursul a fost dus unde îi este locul – nu printre oameni. Dar data viitoare ar putea fi mai grav.

Deși deznodământul a fost unul fericit, incidentul ridică întrebări serioase despre siguranța publică și modul în care România gestionează prezența urșilor în zonele locuite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.