Acasă Învățământ Schimbări importante pentru profesori: Din 2025-2026, formarea profesională va fi creditată prin...

Schimbări importante pentru profesori: Din 2025-2026, formarea profesională va fi creditată prin sistemul ECTS

1809
0

EDUCAȚIE. Ministerul Educației a anunțat aprobarea Metodologiei-cadru privind programele de dezvoltare a carierei didactice, ce va intra în vigoare începând cu anul școlar 2025-2026. Documentul reglementează atât categoriile de programe de formare continuă pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, cât și criteriile de asigurare a calității acestora și modul în care se vor acumula credite ECTS, în acord cu standardele europene.

Formarea obligatorie, la fiecare 5 ani
Cadrele didactice vor avea obligația de a acumula minimum 15 credite ECTS în fiecare interval consecutiv de cinci ani, ca parte a procesului de dezvoltare profesională continuă.

Ce înseamnă creditele ECTS?
Un credit ECTS reflectă timpul necesar pentru dobândirea unui set de competențe conforme standardelor profesionale. Fiecare credit este echivalent cu 25 de ore de formare, iar programele vor fi acreditate cu un număr cuprins între 1 și 5 credite, pentru a asigura recunoașterea automată la nivel european.

Tipuri de programe pentru cariera didactică
Metodologia clasifică programele de formare astfel:

-Programe de specialitate – dedicate aprofundării cunoștințelor din domeniul de predare

-Programe complementare – pentru dezvoltarea de competențe transversale

-Programe de abilitare funcțională – axate pe adaptarea la roluri și funcții specifice sistemului educațional

Reguli stricte privind desfășurarea formării
Activitățile de formare se vor desfășura, în general, pe durata anului școlar, fără a interfera cu orele de curs. Se stabilește că:

-Activitățile nu pot depăși 8 ore pe zi

-Toate sesiunile trebuie să se încheie cel târziu la ora 20:00

-Se acordă prioritate programului didactic obișnuit

Metodologia integrală va putea fi consultată după publicarea sa în Monitorul Oficial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.