Acasă Social Bill Gates promite donații de 200 de miliarde de dolari și avertizează...

Bill Gates promite donații de 200 de miliarde de dolari și avertizează asupra declinului implicării statelor în ajutorul umanitar

1864
0

DONAȚII. Bill Gates, cofondatorul Microsoft, a anunțat că intenționează să își dub­leze contribuțiile filantropice, donând până la 200 de miliarde de dolari în următoarele două decenii. Inspirat de crizele actuale – de la sănătatea copiilor la schimbările climatice – și de avertismentul lăsat de Andrew Carnegie cu privire la pericolele concentrării excesive de avere, Gates afirmă că dorește să fie ținut minte pentru generozitatea sa, nu pentru avere.

„Oamenii vor spune multe lucruri despre mine când voi muri, dar ‘a murit bogat’ nu va fi unul dintre ele”, a scris Gates pe blogul său.

Potrivit Bloomberg Billionaires Index, Bill Gates se află în prezent pe locul cinci în topul celor mai bogați oameni din lume, cu o avere estimată la 168 de miliarde de dolari. El plănuiește ca Fundația Gates să continue investițiile și creșterea fondurilor, urmând să atingă plafonul de 200 de miliarde de dolari în donații și să-și încheie activitatea până în 2045, după ce Gates va dona „aproape întreaga” sa avere.

Înființată în anul 2000 împreună cu Melinda French Gates, fundația a contribuit deja cu peste 100 de miliarde de dolari pentru cauze umanitare și dezvoltare globală.

Totuși, Gates avertizează că filantropia, oricât de generoasă, nu poate înlocui finanțările publice. El a atras atenția că mai multe țări – inclusiv SUA, Regatul Unit și Franța – reduc drastic bugetele pentru ajutorul extern, cu zeci de miliarde de dolari. „Nicio fundație, oricât de mare ar fi, nu poate umple acest gol uriaș”, a declarat el.

Într-un interviu pentru Financial Times, Gates l-a criticat pe Elon Musk, acuzându-l că a contribuit la închiderea USAID – principala agenție americană de ajutor internațional. Conform estimărilor, această decizie ar putea avea consecințe devastatoare: un milion de copii riscă să sufere de malnutriție severă, iar 166.000 de decese ar putea fi cauzate de lipsa tratamentelor împotriva malariei.

În 2010, Gates, împreună cu Melinda și Warren Buffett, a lansat inițiativa Giving Pledge, prin care miliardarii sunt încurajați să doneze cel puțin jumătate din averea lor. Deși Elon Musk este semnatar al angajamentului, contribuțiile sale filantropice rămân modeste – sub 1% din averea totală, potrivit Forbes.

„Poate că va deveni un mare filantrop după moarte”, a comentat Gates cu ironie, într-un interviu pentru New York Times.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.