Acasă Social Noi oportunități de finanțare pentru IMM-urile românești în 2025: Granturi de până...

Noi oportunități de finanțare pentru IMM-urile românești în 2025: Granturi de până la 1 milion EUR

2272
0

FINANȚARE. Antreprenorii români au la dispoziție, în 2025, cel puțin patru programe europene prin care pot obține finanțări nerambursabile pentru dezvoltarea micilor afaceri. StartupCafe.ro a realizat o sinteză a celor mai relevante linii de finanțare active sau care se vor deschide în lunile următoare, destinate microîntreprinderilor și IMM-urilor.

1. Start-Up Nation 2025: Granturi de 50.000 EUR pentru tineri antreprenori

Programul național Start-Up Nation a fost relansat, oferind tinerilor până în 30 de ani posibilitatea de a accesa fonduri europene de până la 50.000 EUR pentru a-și deschide propria afacere. Din 15 aprilie 2025, cei interesați pot începe cu etapa obligatorie a cursurilor de antreprenoriat, care constituie o condiție prealabilă pentru obținerea finanțării.
La data de 12 mai 2025 mai existau peste 17.000 de locuri disponibile în cadrul Pilonului I (tineri sub 30 de ani). Pentru Pilonul II (peste 30 de ani), locurile s-au ocupat rapid, încă din prima zi.
Accesarea finanțării va fi posibilă, online, începând cu 1 iulie 2025, pe platforma dedicată ajutoarelor de minimis.

2. Programul Tranziție Justă (PTJ): Finanțări între 50.000 și 300.000 EUR în 6 județe

Microîntreprinderile din județele Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș pot obține fonduri între 50.000 și 300.000 EUR pentru investiții. Apelurile de proiecte vor fi deschise în perioada 1 iulie – 1 septembrie 2025, în sistemul MySMIS2021.
Bugetul total depășește 206 milioane EUR, finanțarea fiind asigurată în proporție de 85% din fonduri UE și 15% din bugetul național. Alocările pe județe variază, de la peste 49 milioane EUR în Gorj până la peste 22 milioane EUR în Mureș.

3. Granturi pentru digitalizare în Regiunea Vest: 10.000–100.000 EUR

IMM-urile din Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin pot accesa fonduri între 10.000 și 100.000 EUR pentru digitalizarea activităților economice, indiferent de domeniul în care activează – de la HORECA la servicii foto, ateliere auto sau cabinete medicale.
Aplicațiile se vor depune în sistemul MySMIS2021, în perioada 1 iulie – 1 septembrie 2025. Bugetul total disponibil este de 15,38 milioane EUR.

4. Finanțări între 200.000 și 1 milion EUR în Moldova, prin Regio Nord-Est

IMM-urile din Iași, Bacău, Botoșani, Neamț, Suceava și Vaslui pot primi granturi între 200.000 și 1 milion EUR pentru proiecte din sfera economiei circulare.
Perioada de depunere a proiectelor este 2 iunie – 31 iulie 2025, tot prin platforma MySMIS2021. Bugetul total alocat acestei linii de finanțare este de 30 milioane EUR.