Acasă Sport Bernadette Szőcs și Sofia Polcanova, vicecampioane mondiale la dublu feminin la tenis...

Bernadette Szőcs și Sofia Polcanova, vicecampioane mondiale la dublu feminin la tenis de masă! Performanță istorică pentru România și Europa la Campionatul Mondial din Doha

2179
0

SPORT. Bernadette Szőcs a reușit o performanță remarcabilă la Campionatul Mondial de tenis de masă din Doha, cucerind medalia de argint la dublu feminin alături de partenera sa, Sofia Polcanova. Cele două au devenit vicecampioane mondiale, fiind învinse în finală de perechea din China, Wang Manyu și Kuai Man, cu scorul de 0-3.

Meciul pentru titlu a adus în față două dintre cele mai valoroase echipe ale competiției. Deși au încercat să își impună stilul, europencele nu au reușit să oprească forma imbatabilă a chinezoaicelor, care au câștigat fiecare set (11-6, 11-6, 11-5) și nu au pierdut niciunul pe tot parcursul turneului.

Perechea Szőcs–Polcanova, cap de serie numărul 10, a avut un parcurs impresionant până în finală, cu cinci victorii consecutive împotriva unor echipe cotate printre favorite. Evoluția lor a fost marcată de puncte spectaculoase, concentrare maximă și un joc de echipă de excepție.

Pentru Bernadette Szőcs, aceasta este prima medalie mondială la seniori, un rezultat care o plasează într-o galerie restrânsă de jucătoare românce cu astfel de realizări. Este, totodată, prima sportivă din România care urcă pe podiumul mondial la dublu feminin de la succesul Mariei Alexandru în 1975, obținut alături de japoneza Shoko Takahashi.

Totodată, Szőcs și Polcanova sunt primele jucătoare din Europa care reușesc să ajungă într-o finală mondială de dublu feminin după o pauză de 47 de ani, ultima dată când acest lucru s-a întâmplat fiind în 1977.

Performanța celor două vine să continue tradiția tenisului de masă românesc, după ce, în 2019, Ovidiu Ionescu a cucerit tot argintul mondial la dublu masculin, alături de Alvaro Robles. Anterior, Otilia Bădescu obținuse bronzul la Campionatul Mondial din 1993, la simplu.