EVENIMENT. Pe 4 și 5 iunie 2025, Târgu Mureș a fost gazda SEESOF 2025 (Southeast Europe Special Operations Forces Forum) – primul expo-forum internațional dedicat Forțelor pentru Operații Speciale, un eveniment de referință în domeniul apărării și securității. Manifestarea s-a desfășurat în campusul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”, reunind peste 3.000 de participanți și peste 110 companii din 23 de țări, dintre care 50 din România.

Evenimentul a inclus două componente majore: o conferință de specialitate și o amplă expoziție de echipamente și tehnologii de ultimă generație destinate Forțelor pentru Operații Speciale și altor structuri din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate – MApN, MAI, SRI, STS.

SEESOF 2025 a fost organizat de TNT Productions România, în parteneriat cu Comandamentul Forțelor pentru Operații Speciale și UMFST G.E. Palade, cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, al autorităților locale și județene.

Evenimentul a fost precedat de o conferință de promovare, organizată marți, 6 mai 2025, la ora 12:00, în Sala Senatului a universității, ocazie cu care s-au prezentat obiectivele și importanța strategică a forumului.
Generalul-maior Mircea Gologan, locțiitor pentru resurse al șefului Statului Major al Apărării, a subliniat în cadrul conferinței caracterul integrator al evenimentului: „Este esențial să aducem împreună pe cei care acționează în teren, pe cei care oferă suport logistic și pe cei care concep strategiile – cercetătorii și mediul academic. SEESOF 2025 este o recunoaștere internațională a rolului României ca pol regional în domeniul Forțelor pentru Operații Speciale.”

Prin amploarea și relevanța sa, SEESOF 2025 a plasat Târgu Mureș pe harta internațională a evenimentelor dedicate industriei militare și de apărare, confirmând angajamentul României pentru dezvoltarea cooperării internaționale în acest sector strategic.
























