Acasă Actualitate România achiziționează vehicule tactice Enok AB 4×4 echipate cu rachete antitanc Spike

România achiziționează vehicule tactice Enok AB 4×4 echipate cu rachete antitanc Spike

2039
0

ACHIZIȚI. Armata Română va intra în posesia unei flote de vehicule tactice ușoare Enok AB 4×4, produse în Germania și dotate cu sisteme de rachete antitanc Spike, de proveniență israeliană. Deși numărul exact al vehiculelor nu a fost dezvăluit, livrările sunt programate să se încheie până la sfârșitul anului 2026.

Informația a fost anunțată de producătorul german ACS (Armored Car Systems), cu ocazia participării la un eveniment dedicat Forțelor pentru Operații Speciale, desfășurat recent la Târgu Mureș. Potrivit unui comunicat emis de companie, contractul va fi derulat în colaborare cu EuroSpike, iar vehiculele vor avea un rol esențial în misiunile de apărare antitanc.

Potrivit publicației Army Recognition, vehiculele se bazează pe platforma Mercedes-Benz G-Class și sunt adaptate pentru transport aerian cu avioanele C-130 Hercules sau C-27J Spartan din dotarea României. Acest tip de echipare le permite desfășurarea rapidă în zone dificile, acolo unde blindatele convenționale nu sunt eficiente din cauza greutății sau manevrabilității reduse.

Rachetele Spike, furnizate de EuroSpike, oferă o rază de acțiune de aproximativ 5,5 kilometri și sunt concepute pentru a permite corectarea traiectoriei în timpul zborului sau anularea misiunii, în situații limită.

Șeful diviziei de inginerie al ACS, Stefan Koppold, a subliniat că aceste vehicule contribuie semnificativ la mobilitatea sistemelor antitanc moderne. El a menționat că astfel de soluții sunt potrivite nu doar pentru România, ci și pentru forțele armate germane, dând exemplul conflictului din Ucraina, unde s-a demonstrat eficiența acestei strategii.

Recent, ACS a semnat și un contract cu armata Cehiei, în cadrul unui târg internațional de tehnologie militară, pentru același tip de vehicule tactice aeropurtate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.