Acasă Actualitate Poluare masivă cu țiței pe râul Tazlău, județul Bacău – OMV Petrom...

Poluare masivă cu țiței pe râul Tazlău, județul Bacău – OMV Petrom amendată cu 150.000 lei pentru intervenție întârziată

1996
0

POLUARE. Râul Tazlău, în zona Moinești, județul Bacău, a fost grav afectat de o poluare cu țiței în urma unei avarii la stația de pompare de apă sărată nr. 3 Lucăcești, operată de OMV Petrom. Incidentul, semnalat în data de 12 iunie 2025, a condus la scurgerea unei cantități neprecizate de produs petrolier în amestec cu apă, care a afectat aproximativ 3,5 kilometri de curs de apă pe râul Tazlăul Sărat.

Administrația Bazinală de Apă Siret și Garda de Mediu Bacău s-au deplasat urgent la fața locului, unde au constatat că OMV Petrom a întârziat notificarea autorităților și nu a intervenit rapid pentru a limita efectele poluării. Doar după sosirea echipelor de control, compania a mobilizat forțe pentru a instala baraje de retenție și a demara ecologizarea.

„S-a produs o deversare necontrolată de produs petrolier. Intervenția operatorului a fost tardivă, iar notificarea autorităților s-a făcut cu întârziere. OMV Petrom va fi sancționată cu amendă de 150.000 lei, iar cursul de apă va fi supus măsurilor de ecologizare”, a declarat Georgiana Cernat, purtător de cuvânt al ABA Siret.

În imagini surprinse de la fața locului, muncitorii pot fi văzuți colectând manual cu găleți produsul petrolier de pe luciul apei, o metodă considerată rudimentară și ineficientă într-o astfel de situație de urgență ecologică.

Deși compania susține că este vorba doar de apă de zăcământ cu urme de hidrocarburi, autoritățile analizează probele recoltate din șase secțiuni ale râului pentru a evalua impactul real asupra calității apei și ecosistemului.

Situația rămâne sub monitorizare, iar autoritățile vor decide noi măsuri în funcție de rezultatele analizelor de laborator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.