TRANSPORT. CFR Călători trage un semnal de alarmă privind riscul unui blocaj major în transportul public feroviar, pe fondul subcompensării serviciului public și a diminuării veniturilor estimate pentru anul 2025. Conducerea companiei avertizează că alocarea unei sume mai mici decât cea din 2024 pentru compensațiile acordate ar putea afecta întregul sistem feroviar.
Problemele sunt amplificate de întârzierile semnificative în livrarea celor 12 rame moderne aferente primului contract de servicii publice adjudecat, precum și de modificările legislative recente, care au dus la scăderea încasărilor din facilitățile de transport pentru studenți.
Compania avertizează că se apropie de incapacitate de plată, iar lipsa finanțării corespunzătoare ar putea duce inclusiv la oprirea circulației trenurilor, afectând grav obligațiile asumate prin contractele de servicii publice.
În acest context, CFR Călători solicită ca valoarea compensațiilor pentru 2025 să nu fie mai mică decât cea din 2024, subliniind importanța sprijinului din partea autorităților pentru menținerea echilibrului financiar.
Reprezentanții companiei își exprimă speranța că vor fi identificate soluții rapide pentru depășirea acestei situații, mai ales că deja circulă în regim comercial primele garnituri modernizate prin PNRR.














