ENERGIE. Un nou capitol în modernizarea sistemului de termoficare din Capitală a fost deschis: ELCEN a semnat contractul pentru servicii de consultanță tehnică de tip Owner’s Engineer, în vederea implementării unei noi unități de cogenerare de înaltă eficiență la CET București Sud. Valoarea contractului este de 29.129.291,79 lei, investiția reprezentând un pas major către un sistem energetic mai curat, mai sigur și mai eficient pentru bucureșteni.
Ce presupune acest contract?
În urma unei licitații publice, a fost selectat un consultant specializat care va avea rolul esențial de a supraveghea întregul proces de proiectare și construcție al noii centrale. Obiectivele principale sunt:
-verificarea conformității tehnice și legale a proiectului;
-monitorizarea execuției lucrărilor;
-respectarea termenelor și bugetului stabilit;
-implementarea standardelor de eficiență energetică și sustenabilitate.
Despre proiectul de cogenerare de la CET Sud
Noua unitate va avea o capacitate de 275 MWe și 214 MWt, funcționând pe gaze naturale în amestec cu hidrogen. Instalația modernă va înlocui treptat echipamentele vechi și poluante din cadrul CET București Sud, contribuind semnificativ la:
-creșterea capacității de producere a energiei electrice în cogenerare, în special în perioadele de vârf de consum;
-asigurarea unei livrări fiabile a energiei termice pentru locuitorii Capitalei;
-reducerea semnificativă a emisiilor de CO₂;
-optimizarea performanței energetice a sistemului de termoficare;
-sprijinirea tranziției energetice către surse mai curate și mai sustenabile.
Parte dintr-un portofoliu energetic strategic
Acest proiect este unul dintre cele trei mari proiecte ELCEN finanțate din Fondul pentru Modernizare, cu sprijinul Ministerului Energiei. Alături de acesta, mai sunt incluse:
-„Eficientizarea activității din CTE Grozăvești prin implementarea unei unități de cogenerare de 32,5 MWe și 41 MWt”;
-„Unități de cogenerare cu motoare termice în CTE Progresu – 72,4 MWe și 72,8 MWt”.
Valoarea totală a finanțării nerambursabile pentru aceste proiecte se ridică la 362 de milioane de euro, conform contractelor semnate în 2024.
Prin acest program amplu de investiții, ELCEN contribuie activ la siguranța Sistemului Energetic Național, la scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și la asigurarea unui serviciu public esențial – alimentarea cu energie termică și electrică – într-un mod eficient, sustenabil și adaptat provocărilor actuale.
„Înainte, împreună!” – este mesajul transmis de ministrul Sebastian Burduja, în contextul accelerării tranziției energetice a României.














