SPORT. David Popovici a cucerit sâmbătă medalia de aur în proba de 100 de metri liber, în cadrul Campionatului European de natație U23, desfășurat la Samorin, în Slovacia. Sportivul român a impresionat din nou, încheind cursa cu un timp remarcabil de 46.71 secunde, ceea ce stabilește un nou record european în această probă.
Pe podium au urcat și doi înotători croați: Jere Hribar, care a obținut argintul cu timpul de 48.33, și Toni Dragoja, care a terminat al treilea, cu 48.67. Patrick-Sebastian Dinu, celălalt reprezentant al României în finală, s-a clasat pe locul 7, cu un timp de 48.87.
Aceasta este a treia medalie pentru Popovici la competiția de la Samorin, după ce a obținut anterior aurul la 200 m liber și bronzul la 50 m liber. De asemenea, România a mai adăugat o medalie de aur în palmares prin Denis-Laurean Popescu, care a triumfat în proba de 100 m fluture.














