AUTO. Primăria Târgu Mureș anunță că în curând vor demara acțiunile de ridicare a autovehiculelor abandonate, fără proprietar sau parcate neregulamentar pe raza orașului. Scopul principal este de a elibera locurile de parcare și de a reda spațiul public cetățenilor, pentru un mediu urban mai ordonat și accesibil.
Vor fi ridicate nu doar mașinile, ci și motocicletele, trotinetele și chiar vehiculele cu tracțiune animală, conform regulamentului local aprobat recent.
Toate vehiculele ridicate vor fi depozitate în condiții de siguranță și pot fi recuperate exclusiv de către proprietari, pe baza documentelor care atestă dreptul de proprietate și după achitarea tarifelor legale.
Primăria îndeamnă locuitorii să respecte regulile pentru a contribui la transformarea orașului într-un spațiu mai curat, aerisit și funcțional.
Pentru informații suplimentare și programări, cetățenii pot contacta Dispeceratul Ridicări Auto la numerele de telefon 0365 411 441 sau 0730 040 207.














