ACUZAȚII. Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind acuzat de propagandă legionară și promovarea în public a unor concepții fasciste și xenofobe.
Potrivit unui comunicat oficial, procurorii au finalizat ancheta și au stabilit că, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, la intervale diferite de timp, Georgescu ar fi promovat, în mod repetat, idei și doctrine fasciste, legionare și rasiste. Acesta ar fi susținut, prin declarații și apariții publice, idei legate de regenerarea națiunii prin mijloace mistice și violente, nevoia unui lider autoritar, glorificarea excesivă a trecutului național în contrast cu prezentul și cultul unor figuri istorice condamnate pentru crime de război.
De asemenea, este acuzat că ar fi elogiat personalități precum Ion Antonescu, Corneliu Zelea Codreanu și Ion Moța, în încercarea de a reabilita imaginea Mișcării Legionare în discursul public. Procurorii susțin că aceste poziționări ideologice ar fi fost exprimate în mai multe rânduri, inclusiv în interviuri, postări online și discursuri, precum cel din 2 octombrie 2021, în Piața Universității din București, în contextul unui protest împotriva restricțiilor impuse în pandemie.
Dosarul a fost înaintat spre judecare Judecătoriei Sectorului 1, instanța competentă în acest caz. În prezent, Călin Georgescu se află sub control judiciar.














