Acasă Social Rețea internațională de trafic de persoane, destructurată cu implicarea României: 1.200 de...

Rețea internațională de trafic de persoane, destructurată cu implicarea României: 1.200 de victime, majoritatea femei și copii

2015
0

TRAFIC DE PERSOANE. INTERPOL a anunțat destructurarea unei rețele globale de trafic de persoane, care a exploatat aproape 1.200 de victime, majoritatea fiind femei și copii proveniți din România, Ucraina, Columbia și China. Operațiunea, denumită „Global Chain”, a fost desfășurată între 1 și 6 iunie, sub coordonarea autorităților din România și Austria, cu sprijinul oferit de Interpol, Europol și Frontex.

În total, peste 370 de suspecți au fost identificați, iar 158 dintre aceștia au fost arestați. Printre cei reținuți, se numără aproximativ 20 de români. Acțiunea a fost ținută confidențial până acum, pentru a proteja anchetele penale aflate în desfășurare.

Potrivit Interpol, scopul operațiunii a fost identificarea și neutralizarea grupărilor de crimă organizată responsabile de exploatarea sexuală, cerșetoria forțată și alte forme de infracționalitate, în special asupra minorilor. În total, au fost salvate 1.194 de persoane provenind din 64 de țări, multe dintre ele fiind transportate peste granițe sau chiar între continente.

Un număr semnificativ de copii au fost forțați să cerșească sau să comită furturi din buzunare, metode frecvente de exploatare în rețelele internaționale. În acțiunile polițienești au fost implicați aproape 15.000 de ofițeri din 43 de țări.

Poliția Română a efectuat mai multe percheziții domiciliare, în urma cărora nouă persoane au fost arestate, fiind acuzate că au traficat opt copii, cu vârste între 7 și 15 ani, obligați să cerșească. În Austria, autoritățile au reținut alți șapte membri ai unei grupări românești de crimă organizată, activă în mai multe state din Uniunea Europeană.

Interpol atrage atenția asupra metodei numite „lover-boy”, adesea folosită de rețelele de trafic: tinerele, adesea adolescente, sunt seduse de un individ care se prezintă ca iubitul lor, pentru ca ulterior să fie traficate și exploatate.