Acasă Sănătate De ce nu mai sunt fonduri pentru analizele medicale la stat după...

De ce nu mai sunt fonduri pentru analizele medicale la stat după primele zile ale lunii. Explicațiile președintelui CNAS

2002
0

SĂNĂTATE. Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan, a explicat într-un interviu la Antena 3 CNN de ce pacienții nu mai găsesc fonduri pentru analizele medicale decontate de stat la doar câteva zile după începutul lunii.

Pacienții au dreptate, așa este”, a recunoscut Moldovan, care susține că lipsa unui sistem centralizat duce la o distribuție ineficientă a fondurilor. Deși multe spitale publice nu își consumă bugetele lunare pentru analize, aceste fonduri rămân nefolosite până la sfârșitul lunii sau al trimestrului, fiind apoi redistribuite altor unități.

Pentru a rezolva această problemă, CNAS va lansa în curând o platformă națională prin care pacienții își vor putea face programări pentru analize, în timp real, în funcție de disponibilitate. Sistemul va integra unitățile publice și private aflate în contract cu Casa de Sănătate și va permite o redistribuire eficientă a fondurilor neutilizate.

Această platformă va deveni funcțională în câteva luni. Primele funcționalități vor fi testate la finalul acestui an, iar lansarea completă este programată pentru primul trimestru din 2026”, a precizat șeful CNAS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.