DESCOPERIRE. Un nou studiu publicat în revista Nature scoate la iveală o legătură surprinzătoare între populațiile actuale care vorbesc limbi uralice, precum maghiara, finlandeza și estona și un grup străvechi ce a trăit în Siberia, în urmă cu aproximativ 4.500 de ani.
Analiza ADN-ului antic prelevat din rămășițe umane descoperite în zona Munților Altai indică o origine comună a acestor populații, asociată unei comunități din Asia Centrală și de Est. Potrivit cercetării, aceste populații aveau o structură socială bazată pe linia paternă, un indiciu important pentru înțelegerea modului în care s-au răspândit culturile și limbile în regiune.
Studiul genetic s-a bazat pe date prelevate de la 180 de indivizi care au trăit în nordul Eurasiei între perioada mezolitică și începutul Epocii Bronzului (11.000–4.000 de ani în urmă). ADN-ul acestora a fost comparat cu o bază de date de peste 1.300 de genomuri străvechi și cu genomuri moderne. O descoperire crucială a fost identificarea unui model genetic numit Yakutia_LNBA, care apare constant în rândul populațiilor vorbitoare de limbi uralice, dar nu și la cele indo-europene vecine.
Această componentă genetică est-asiatică, Yakutia_LNBA, a fost detectată în oasele unor indivizi care probabil au făcut parte din cultura Ymyyakhtakh, o societate arhaică siberiană renumită pentru ceramica sa elaborată, obiecte din bronz și unelte din piatră și os. Răspândirea ceramicii Ymyyakhtakh spre sud, în zona Altai-Sayan, în urmă cu circa 4.000 de ani, sugerează o posibilă migrație a acestui grup.
Tian Chen Zeng, principalul autor al studiului și cercetător la Universitatea Harvard, afirmă că modelul Yakutia_LNBA ar putea fi un indiciu solid al migrației grupurilor care vorbeau limbi uralice. „Prezența acestei componente genetice este aproape exclusivă în cazul vorbitorilor de limbi uralice, ceea ce o transformă într-un excelent indicator al răspândirii acestora”, susține el.
Cu toate acestea, specialiștii avertizează asupra interpretării directe a corelației dintre ADN și limbă. Catherine Frieman, arheolog la Universitatea Națională Australiană, subliniază că genomul nu reflectă cu exactitate limbile vorbite de un individ în trecut. Ea atrage atenția asupra rolului multilingvismului în societățile arhaice, precum și asupra complexității proceselor prin care limbile au fost transmise sau înlocuite.
Zeng admite că limbajul este un fenomen mai fluid decât genetica, însă susține că o schimbare lingvistică masivă nu ar fi avut loc fără un aport migrator semnificativ, un element care, în opinia sa, a lăsat o amprentă clară în ADN.
Deși studiul nu poate stabili o legătură directă și definitivă între limbă și gene, el oferă o perspectivă fascinantă asupra originilor genetice ale popoarelor uralice și a modului în care migrațiile antice au modelat peisajul lingvistic al Europei de Nord și Est.
