RESTRICȚII. Sâmbătă, 9 august 2025, municipiul Târgu Mureș găzduiește Ediția a XIX-a a Turului Ciclist al Ținutului Secuiesc, eveniment sportiv care va aduce restricții temporare de circulație în zona centrală.
Startul oficial al competiției va fi dat la ora 10:45 pe Strada Bolyai, iar traseul va continua pe Strada Ștefan cel Mare, Bulevardul 1 Decembrie 1918, sensul giratoriu Corina, apoi pe Strada Livezeni. Startul tehnic este programat pentru ora 11:00, pe Strada Livezeni.
Restricții de circulație
Strada Bolyai, între Strada Justiției și Strada Franz Liszt, va fi închisă traficului între orele 09:00 – 11:00. Parcarea din fața Tribunalului (situată între sensurile de mers) va fi eliberată de către organizatori, cu sprijinul Poliției Locale.
Autoritățile mulțumesc șoferilor pentru înțelegere și îi roagă să circule cu atenție în zona desfășurării evenimentului.














