IMOBILIAR. Creșterea TVA-ului la locuințele noi – de la 9% sau 19% la 21%, începând cu 1 august, aduce o nouă presiune asupra pieței imobiliare, deja sensibilă la fiecare mișcare economică. Chiar dacă nu ești direct vizat de această modificare, efectele se vor resimți rapid: locuințele vor deveni mai scumpe, iar chiriile vor urma același trend ascendent. În acest context, mulți români se întreabă: merită să ne îndatorăm pentru a cumpăra sau e mai înțelept să rămânem chiriași până trece furtuna economică?
România rămâne o țară a proprietarilor – dar mai e și sustenabil?
Românii au fost dintotdeauna înclinați să devină proprietari, un obicei moștenit după Revoluție, când locuințele s-au vândut la prețuri modice celor care le ocupau. A fi proprietar a devenit, astfel, un semn de stabilitate și reușită socială. Potrivit Eurostat, în 2023, România se afla pe primul loc în UE la ponderea proprietarilor de locuințe (95,6%). Însă acest procent este denaturat de faptul că o mare parte din populație trăiește în zone rurale sau în orașe mici, unde opțiunile de închiriere sunt aproape inexistente.
Daniel Crainic, director de marketing la Imobiliare.ro, explică: „În orașele mari, procentul de proprietari este mult mai mic. Acolo se conturează, de fapt, adevărata piață imobiliară.”
Piața nu stă pe loc: se vinde orice, dar cu un preț corect
Chiar dacă incertitudinea planează asupra economiei, interesul pentru cumpărarea de locuințe nu s-a diminuat semnificativ. Ramona Ursu, agent imobiliar în București, observă că, în ciuda prețurilor ridicate, tranzacțiile continuă: „Se vinde orice, dacă prețul e corect.” Totuși, cumpărătorii sunt mai atenți, analizează mai mult, iar deciziile se iau mai greu.
Pe zona chiriilor, dinamica se păstrează. Chiriașii au devenit mai exigenți, dacă plătesc mai mult, vor și condiții mai bune. În București, chiria unei garsoniere variază între 350 și 430 de euro, iar un apartament cu două camere se închiriază cu 500–650 de euro. Pentru trei camere, prețurile ajung și la 1.200 de euro.
Cumpărare sau chirie? Decizia e mai complexă decât pare
Pe lângă calculele financiare, decizia de a cumpăra sau închiria depinde și de stilul de viață dorit. Unii preferă flexibilitatea chiriei, mai ales în vremuri incerte. Alții simt presiunea socială și familială de a deveni „stabili”, adică proprietari, chiar dacă nu sunt pregătiți pentru o astfel de responsabilitate financiară.
„În perioade instabile, e mai înțelept să eviți îndatorarea. Dacă jobul tău nu e sigur sau salariul nu ține pasul cu inflația, mai bine rămâi chiriaș”, avertizează Crainic.
România are în prezent o rată a șomajului de 3,16%, dar restructurările din companiile de stat și private sugerează că lucrurile se pot înrăutăți. Mai mult, țara se angajează într-un proces de reducere drastică a deficitului bugetar, ceea ce presupune măsuri de austeritate cel puțin până în 2030.
Când este mai avantajos să devii proprietar
Simulările mai vechi realizate de Imobiliare.ro indică faptul că, pe termen lung, cumpărarea unei locuințe este, în general, mai profitabilă decât închirierea – cu o condiție: creditul să nu devină o povară care îți consumă toată calitatea vieții. Crainic subliniază: „Dacă toate veniturile se duc pe rată și nevoi de bază, mai bine stai în chirie.”
Pentru cei care aleg totuși să meargă pe varianta creditului, Ramona Ursu recomandă o abordare precaută: „Ideal ar fi să ai economii care să acopere rata pentru șase luni, în caz că rămâi fără job. Și să îți faci un plan pentru cel mai prost scenariu posibil.”
Chirie cu cap: între dorințe și nevoi reale
Cei care aleg chiria trebuie, la rândul lor, să facă alegeri calculate. Ursu povestește că mulți chiriași aleg spații prea mari doar pentru că își permit, nu pentru că au nevoie. „Dacă e doar o dorință, nu o nevoie reală, e bine să te gândești de două ori.”
Agenta recomandă întrebări clare înainte de vizionare, o inspecție atentă a apartamentului și chiar atașarea de poze și inventar în contract, pentru a evita conflictele la plecare. Iar deciziile impulsive? Mai bine le lași pentru altă dată. „Nu te arunca. Fă o listă cu pro și contra, dormi o noapte peste decizie și apoi hotărăște”, sfătuiește ea.
Ce urmează după creșterea TVA
Creșterea TVA la locuințele noi va duce, inevitabil, la majorarea prețurilor și la o cerere mai mare pe piața chiriilor, ceea ce va împinge și aceste prețuri în sus. Ramona Ursu crede că mulți vor amâna achizițiile și vor rămâne mai mult timp în chirie, în speranța unor vremuri mai bune.
Daniel Crainic spune însă că piața e suficient de matură pentru a rezista acestui șoc. „Dezvoltatorii vor compensa prin reduceri și oferte speciale. Probabil va crește interesul pentru locuințele vechi, care nu sunt afectate de noul TVA.”
Rațiunea bate impulsul
Creșterea taxelor, incertitudinea economică și inflația pun tot mai multă presiune pe alegerile noastre financiare. Piața imobiliară este, în mod tradițional, emoțională – reacționează rapid la stimuli. Dar tu nu ești piața. Indiferent dacă alegi rata sau chiria, fă-o cu cap, analizând realist situația ta actuală și planurile de viitor. Într-o economie imprevizibilă, cea mai bună strategie este prudența.














