Acasă Social Un nou pas pentru podul din Aleea Carpați: proiectul devine realitate

Un nou pas pentru podul din Aleea Carpați: proiectul devine realitate

1944
0

INFRASTRUCTURĂ. Podul peste Mureș mult așteptat, din Aleea Carpați începe să prindă contur, după ce în ședința Consiliului Local au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Pod de legătură peste râul Mureș, zona Aleea Carpați”.

Decizia vine după ani întregi de discuții și confruntări, timp în care necesitatea unei noi traversări peste Mureș a devenit tot mai evidentă. Peste 30.000 de târgumureșeni sunt obligați zilnic să folosească un singur pod pentru a ajunge dintr-o parte în alta a orașului, ceea ce generează blocaje și întârzieri.

Finanțarea proiectului este asigurată în mare parte de Guvernul României, iar aprobarea indicatorilor reprezintă un pas concret pentru începerea lucrărilor. Rămâne acum ca administrația locală să pună în aplicare acest plan, astfel încât locuitorii orașului să beneficieze cât mai curând de o nouă legătură rutieră, rapidă și sigură.

Acest pod este considerat esențial pentru fluidizarea traficului și pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere a municipiului. După mulți ani de așteptare, proiectul începe să prindă contur pentru comunitatea târgumureșeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.