FALIMENT. Comuna Răstolița se află într-o situație financiară catastrofală, după ce Primăria, condusă de actualul primar Marius Lirca, a ascuns ani la rând existența unei datorii uriașe către societatea Astor Com S.R.L..
Conform Sentinței Civile nr. 32/2023, pronunțată de Judecătoria Reghin și rămasă definitivă prin Decizia nr. 326/25.06.2024 a Tribunalului Mureș, Primăria Răstolița a fost obligată să achite către creditor suma de 170.550 lei, reprezentând debit principal neachitat încă din 2015, la care se adaugă penalități contractuale de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere.
Refuzul primarului de a respecta hotărârea judecătorească și de a achita suma la timp a aruncat comuna într-un adevărat coșmar financiar.
Astăzi, prin acumularea penalităților, datoria a explodat la peste 3.200.000 lei – echivalentul a milioane de lei din banii cetățenilor, bani care ar fi putut fi folosiți pentru investiții vitale:
- asfaltarea a circa 2 km de drum,
- finalizarea rețelei de apă pentru toți locuitorii,
- modernizarea unor școli sau dotarea parcurilor pentru copii.
În prezent, comuna plătește 852 lei/zi doar penalități de întârziere, adică echivalentul unui salariu minim la fiecare 5 zile. Lunar, penalitățile ajung la peste 25.000 lei – bani irosiți prin incompetența administrației locale.
PRIMARUL A MINȚIT CONSILIUL LOCAL
Consilierii locali PNL susțin că au solicitat în mod repetat situația datoriilor, însă primarul a ales să ascundă realitatea, negând în fața Consiliului Local existența acestei datorii.
„Avem dovada clară că administrația actuală a încălcat legea, a ascuns adevărul și a condamnat comuna la o datorie uriașă. Este o situație fără precedent, iar cetățenii trebuie să știe că vor plăti din buzunarul lor iresponsabilitatea primarului”, au declarat consilierii locali PNL Răstolița, Alexăndrescu Ion Victor și Cengher Maria Angela.
EXECUTARE SILITĂ ȘI POVARĂ PENTRU CETĂȚENI
Ca urmare a refuzului repetat de a achita datoria, Primăria Răstolița este din nou executată silit, ceea ce înseamnă că bugetul local – deja limitat – va fi și mai mult împovărat.
În loc ca banii să fie direcționați spre investiții și proiecte în folosul comunității, aceștia vor ajunge în conturile executorilor și creditorilor.
APEL PUBLIC AL CONSILIERILOR PNL
Într-un comunicat ferm, consilierii PNL cer:
- achitarea prejudiciului de către funcționarii care l-au produs,
- intervenția instituțiilor statului pentru tragerea la răspundere a celor vinovați,
- măsuri urgente pentru a limita prejudiciul și a proteja interesele publice ale cetățenilor.
„Comuna nu mai poate fi condusă prin minciună și iresponsabilitate. Este timpul ca adevărul să iasă la iveală și cei vinovați să plătească. Răstolița merită transparență, respect și administrare în interesul oamenilor, nu în interesul unor persoane care ascund adevărul și blochează dezvoltarea localității”, transmit consilierii locali PNL.
Răstolița este astăzi o comună sufocată de datorii ascunse, minciuni și lipsă de responsabilitate administrativă. Cetățenii plătesc deja costul unei administrații care a preferat să ignore legea, iar dezastrul financiar riscă să paralizeze orice proiect de dezvoltare locală.
Locuitorii din Răstolița transmit un mesaj ferm: „Primăria nu este a primarului, ci a comunității! Datoriile nu trebuie plătite din banii oamenilor, ci de cei care au produs acest prejudiciu!”.
Este nedrept ca taxe și impozite colectate cu greu de la cetățeni să acopere iresponsabilitatea, lipsa de transparență și încălcarea legii de către conducerea actuală.
Comuna Răstolița nu trebuie împinsă în faliment pentru greșelile unor persoane, ci acestea trebuie să răspundă personal și financiar pentru haosul creat.














