Acasă Social Charlie Ottley, ambasadorul neoficial al României, blocat de 5 ani în birocrația...

Charlie Ottley, ambasadorul neoficial al României, blocat de 5 ani în birocrația pentru cetățenie

2057
0

BIROCRAȚIE. Charlie Ottley, jurnalistul britanic stabilit în România (satul Șirnea, Brașov) și cunoscut pentru documentarele prin care promovează frumusețea țării în întreaga lume, se confruntă de cinci ani cu birocrația pentru obținerea cetățeniei române. Deși a depus dosarul de mult timp, procedura bate pasul pe loc.

Informația a fost făcută publică de Radu Miruță, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, care a povestit pe Facebook despre o vizită neașteptată pe care Ottley i-a făcut-o la minister. Oficialul a spus că s-a bucurat enorm să-l întâlnească și i-a mulțumit pentru eforturile prin care România este promovată în lume.

„Turismul românesc nu a avut vreodată un birou de promovare mai eficient ca el. Charlie Ottley promovează România într-un mod unic și autentic. Totuși, am aflat cu surprindere că, deși este cetățean de onoare al Brașovului din urmă cu cinci ani, încă nu a primit cetățenia română. Dosarul lui se rătăcește prin hățișul birocratic”, a scris ministrul.

Miruță a adăugat că a convenit cu Ottley să dezvolte împreună mai multe proiecte în 2026, subliniind recunoștința pentru energia pozitivă pe care jurnalistul britanic o aduce de fiecare dată când vorbește despre România.

„România, o lume de poveste”

Întrebat „Cum este pentru tine România ca rezident, în comparație cu România pe care o prezinți publicului ca jurnalist?” , Charlie a răspuns:

 „Nu simt vreo diferență între țara pe care o arăt lumii și cea în care trăiesc zi de zi, în afară de birocrația complicată prin care am fost nevoit să trec pentru a mă stabili aici. Viața mea se desfășoară într-un cadru de poveste: avem vite în grajduri, cai și sănii iarna, iar magazia e plină cu lemne adunate din surse sustenabile. Am petrecut multe zile tăind lemne și pregătindu-ne pentru frigul de peste iarnă.

Cum nu există încălzire pe gaz în zonă, diminețile încep cu focul aprins în sobă, pentru a păstra căldura în casă. Ne bucurăm și de sprijinul vecinilor noștri, Doru și Rodica, cu care am construit o relație bazată pe ajutor reciproc. Este o armonie perfectă și o dovadă că oamenii de aici sunt cu adevărat speciali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.