RECORD. Alba Iulia a intrat în istorie sâmbătă, 13 septembrie, odată cu „Masa care Unește”, eveniment desfășurat în Cetatea Alba Carolina.

Aici a fost construită cea mai lungă masă din lume, de 2.782 de metri, realizată exclusiv din materiale reciclabile, așezată în șanțurile din jurul cetății. Recordul a fost oficial validat de Guinness World Records, în cadrul ceremoniei care a avut loc la ora 20.00.

Masa uriașă a fost rezultatul implicării a peste 1.000 de voluntari și 40 de companii, iar la ea s-au așezat peste 10.000 de participanți. Pentru masa comunitară au fost pregătite 5 tone de mâncare și 5.000 de litri de apă, accesul făcându-se gratuit, cu rezervare, pe bază de brățări.

Atmosfera de sărbătoare a fost completată de reconstituiri istorice cu daci și romani, spectacole folclorice, cluburi de lectură și ateliere pentru copii. Programul artistic de seară a adus pe scenă trupe și artiști îndrăgiți, precum The Motans, Miniraver, Cristian Alexievici Band și Moving Elements.

„Masa care Unește” s-a dorit mai mult decât un record: a fost un eveniment al comunității, al bucuriei de a fi împreună. „Cred că toată lumea a plecat cu o amintire faină. Emoția unui astfel de moment e unică și ne arată că e frumos să fim mulți, laolaltă”, a declarat organizatoarea Alexa Vîlcan.

Evenimentul a fost organizat de Bloom The World, Magic Maker Communication, Asociația 11even, AVA Smart Events și Vânzător de idei, cu sprijinul Primăriei Municipiului Alba Iulia.

















