Acasă Politic Ce planuri are Ilie Bolojan după discuțiile cu sindicatele?

Ce planuri are Ilie Bolojan după discuțiile cu sindicatele?

1934
0

POLITIC. Premierul Ilie Bolojan a avut ieri, la Palatul Victoria, o întâlnire cu liderii sindicali pentru a analiza reforma administrației publice și revendicările acestora.

Șeful Guvernului a pus accent pe dialog și pe nevoia de a gestiona realist resursele țării, subliniind importanța unei planificări clare a personalului din administrație și a unui management responsabil al fondurilor publice. El a atras atenția că reorganizarea trebuie să se facă transparent, cu menținerea calității serviciilor publice.

Nu putem continua ca până acum. Situația bugetară e aceeași, indiferent cine conduce. Dacă nu luăm măsuri din timp, consecințele vor fi mai dure. Putem face schimbările gradual, împreună cu autoritățile, astfel încât angajații care rămân să fie respectați, plătiți corect și să ofere servicii de calitate. Cetățenii trebuie să vadă legătura dintre impozitele plătite și nivelul serviciilor de la primărie. Susțin autonomia locală, dar în limitele resurselor disponibile”, a declarat premierul Ilie Bolojan.

Liderii sindicali au transmis că susțin reforma, însă au cerut un cadru legislativ clar și continuarea negocierilor. Ei au anunțat că amână eventualele proteste, atâta timp cât există un dialog constructiv.

Premierul a precizat că va menține deschisă colaborarea cu partenerii sociali pentru a construi o reformă echilibrată și sustenabilă.

La discuții au participat, din partea Guvernului, premierul Ilie Bolojan, ministrul Muncii Petre-Florin Manole și ministrul Dezvoltării Attila-Zoltán Cseke. Sindicatele au fost reprezentate de: Lucian-Ciprian Puiu (Federația Columna-SCOR), Dan Cârlan (Sindicatul Național SCOR), Bogdan Șchiop (FNSA), Eugen Tone (Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală), Răzvan-Claudiu Bordeanu (SEDLEX), Radu Florian (PUBLISIND), Voinea Negoiță (Federația Sindicatelor Democratice din România) și Ringo Dămureanu (FORȚA LEGII).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.