DEMITERE. Grupul energetic OMV a decis să încheie contractul cu unul dintre directorii săi, după apariția unor suspiciuni că acesta ar fi colaborat cu serviciile secrete ruse. Conform publicației austriece Profil, cazul a determinat și convocarea la Ministerul de Externe de la Viena a unui diplomat rus.
Identitatea directorului nu a fost făcută publică. Potrivit sursei citate, acesta ar fi fost supravegheat de Direcția de Securitate de Stat și Informații din Austria, după ce a avut mai multe întâlniri cu un diplomat rus considerat de serviciile occidentale ca fiind agent al FSB, serviciul de informații intern al Rusiei. Monitorizarea ar fi durat câteva luni.
Compania OMV a confirmat pentru Reuters concedierea imediată a angajatului, subliniind că sprijină investigațiile autorităților. „Din motive de protecție a datelor, nu putem oferi detalii suplimentare despre relații de muncă individuale”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.
La rândul său, Ministerul de Externe austriac a confirmat existența unor proceduri penale împotriva diplomatului rus vizat. Însărcinatul cu afaceri al ambasadei Rusiei la Viena a fost convocat și i s-a cerut să renunțe la imunitatea diplomatică. În caz contrar, acesta ar fi urmat să fie declarat persona non grata și expulzat.
Directorul implicat fusese detașat temporar la compania Abu Dhabi National Oil Company (Adnoc), care deține 25% din acțiunile OMV. Cele două companii pregătesc o fuziune a activităților din domeniul poliolefinelor, tranzacție estimată la aproximativ 60 de miliarde de dolari.
Până în prezent, nici Adnoc, nici Ministerul de Externe al Rusiei nu au oferit o reacție oficială.














