Acasă Social Europa trebuie să se trezească: Germania pregătește măsuri după incidentele cu drone

Europa trebuie să se trezească: Germania pregătește măsuri după incidentele cu drone

2004
0

APĂRARE. Ministrul german al Afacerilor Interne, Alexander Dobrindt, a declarat că închiderea temporară a aeroportului din Munchen, cauzată de observarea unor drone, reprezintă „un semnal clar că Europa trebuie să se trezească” în fața pericolului tot mai mare reprezentat de acestea, potrivit AFP.

Cursa dintre amenințarea dronelor și măsurile de apărare împotriva lor devine tot mai dificilă”, a afirmat Dobrindt pentru publicația Bild, subliniind că este nevoie „urgentă de mai multă finanțare și cercetare” la nivel național și european. Ministrul intenționează să propună o lege care să permită armatei să intervină pentru doborârea dronelor, potrivit Reuters.

Premierul landului Bavaria, Markus Soder, a susținut ideea consolidării apărării aeriene a Germaniei. „Poliția trebuie să poată doborî dronele imediat, fără a mai fi nevoie să aștepte”, a declarat Soder pentru Bild. Liderul CSU a precizat că subiectul va fi discutat în ședința de cabinet bavarez și că proiectul de lege va fi accelerat pentru a modifica reglementările existente.

Infrastructura noastră trebuie să rămână funcțională în orice moment. Avem nevoie de suveranitate asupra spațiului aerian”, a adăugat Soder.

Haos pe aeroportul din Munchen
Noaptea de joi spre vineri, observarea unor drone în zona aeroportului din Munchen a dus la anularea și devierea a zeci de zboruri, lăsând aproape 3.000 de pasageri blocați chiar înainte de o sărbătoare națională. Autoritățile au oferit paturi pliabile, pături și hrană, iar alte 15 zboruri au fost redirecționate către alte aeroporturi din regiune.

Incidentul de la Munchen este cel mai recent dintr-o serie de evenimente care au afectat aviația europeană în ultimele luni, intensificând temerile legate de posibile atacuri hibride, greu de atribuit, îndreptate împotriva aliaților Ucraina.

Rusia a negat orice implicare.

În ultimele săptămâni, aeroporturile din Danemarca și Norvegia și-au suspendat operațiunile după observarea unor drone, alimentând dezbaterea europeană privind crearea unui „zid de drone” pe flancul estic. Cel mai grav incident a implicat 19 drone rusești care au traversat granița cu Polonia, iar câteva zile mai târziu, trei avioane de vânătoare rusești au pătruns în spațiul aerian estonian, declanșând reacția fermă a NATO.