JUSTIȚIE. Sorin Oprescu, fostul primar al Bucureștiului, condamnat definitiv la peste 10 ani de închisoare pentru fapte de corupție, a fost eliberat luni de magistrații din Grecia, la două zile după ce fusese reținut în orașul Salonic. El se află acum sub control judiciar, având interdicția de a părăsi teritoriul Greciei și obligația de a se prezenta periodic la poliție.
Decizia a fost luată în așteptarea verdictului Consiliului Judecătoresc, care urmează să se pronunțe asupra cererii de extrădare în cel mult 40 de zile.
Adus luni în fața procurorului, Oprescu a refuzat să fie extrădat în România, invocând probleme grave de sănătate și condițiile necorespunzătoare din penitenciarele românești.
Întrebat de jurnaliști de ce se afla în apropierea aeroportului din Salonic, fostul edil a spus: „Unde să plec din Grecia, că n-am plecat de patru ani? Am fost să aștept un prieten”, a declarat el.
Oprescu a confirmat, de asemenea, că intenționează să rămână în Grecia: „Am cerut și atunci, în 2022, când s-a judecat prima cerere de extrădare. Mi s-a aprobat și atunci”, a explicat fostul primar.
În privința stării sale de sănătate, acesta a afirmat că suferă de „o serie de probleme destul de serioase” și a adăugat că regretă faptul că „nu s-a ținut cont de ceea ce a realizat” în cariera sa publică.
Este a doua tentativă a autorităților române de a-l readuce în țară pe Sorin Oprescu. Dacă va continua să refuze colaborarea, procedura de extrădare va urma pașii legali obișnuiți, solicitarea oficială a României urmând să fie analizată de o instanță elenă.
Fostul primar are de executat o pedeapsă de 10 ani și 8 luni de închisoare, după ce anchetatorii au stabilit că a primit o mită de 25.000 de euro de la fostul director al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Condamnarea definitivă a fost pronunțată în mai 2022, însă Oprescu a fugit din țară înainte de decizia finală și s-a stabilit în Grecia. El a fost reținut și atunci, dar justiția elenă a refuzat extrădarea, invocând condițiile precare din penitenciarele românești.
Actualul ministru al Justiției, Radu Marinescu, a declarat recent că, între timp, condițiile de detenție din România au fost aduse la standarde europene, astfel încât motivele invocate anterior de partea elenă nu mai sunt justificate.














