Acasă Actualitate (Video) Autostrada Unirii A8: Progres vizibil pe secțiunea Târgu Mureș – Miercurea...

(Video) Autostrada Unirii A8: Progres vizibil pe secțiunea Târgu Mureș – Miercurea Nirajului construită de Nurol

2077
0

INFRASTRUCTURĂ. Secțiunea Târgu Mureș – Miercurea Nirajului a Autostrăzii Unirii A8 începe să prindă contur, iar pasionații de infrastructură au surprins imagini aeriene

impresionante cu șantierul. Clipul postat pe YouTube, pe contul AutoInfraHUB, are aproape 18 minute și arată detalii despre progresul lucrărilor la Nodul Acățari, filmat pe 10 octombrie 2025. Conform datelor Cestrin, stadiul fizic al lucrărilor este de 14,8%.

La sfârșitul lunii iulie, Ministerul Transporturilor a emis a treia și ultima autorizație de construire pentru această secțiune, esențială pentru demararea lucrărilor. Ministrul Ciprian Șerban a subliniat pe Facebook că semnarea autorizației marchează un pas concret pentru realizarea autostrăzii care va lega Moldova de Transilvania.

Secțiunea are o lungime de 22 km, la care se adaugă 2,4 km de drum de legătură cu Autostrada A3, traversând 6 localități din județul Mureș. Valoarea lucrărilor autorizate este de peste 760 milioane lei, cu un termen de execuție de 17 luni.

Contractul pentru Lotul I PNRR Târgu Mureș – Miercurea Nirajului a fost semnat în februarie 2024 cu firma turcă Nurol, pentru 2,46 miliarde lei (fără TVA).

Lucrările includ:

-36 de poduri, pasaje și viaducte, inclusiv un pasaj de 256 metri;

-1 drum de legătură cu A3, lung de 2,4 km;

-3 noduri rutiere pentru conexiunea cu A3, DN13 și DJ151D;

-2 ecoducte;

-Centru de Întreținere și Control (CIC) și două parcări.

Acest proiect finanțat prin PNRR se estimează că va fi finalizat până anul viitor, iar imaginea publicată recent arată că lucrările avansează vizibil, demonstrând că Autostrada Unirii A8 începe să devină realitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.