ANCHETĂ. Comandantul Spitalului Militar Central din București, generalul-maior Florentina Ioniță-Radu, a fost plasată de Direcția Națională Anticorupție (DNA) sub control judiciar, fiind obligată să plătească o cauțiune record de 1 milion de lei.
Anchetatorii i-au impus și interdicția de a mai ocupa funcția de manager al unității medicale, în contextul unui dosar de corupție ce vizează presupuse nereguli privind plata salariilor pentru angajați implicați într-un proiect cu fonduri europene nerambursabile, prejudiciul estimat depășind 8 milioane de lei.
Florentina Ioniță-Radu este acuzată de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu și uzurparea funcției, infracțiuni presupus comise între 2020 și 2023, în perioada în care a condus Spitalul Militar. Procurorii susțin că aceasta ar fi emis decizii și proceduri fără a avea competența legală, acționând în locul ministrului Apărării Naționale și al șefului Statului Major al Apărării, pentru a aproba funcții și plăți nelegale în cadrul proiectului „ROCCAS II București-Ilfov”.
DNA a efectuat joi 19 percheziții în București și Ilfov, inclusiv la sediul Spitalului Militar Central, într-un dosar care vizează și alte cadre militare.
Conform anchetatorilor, Ioniță-Radu ar fi semnat documente și fișe de pontaj pentru funcții fictive, inclusiv pentru propriul post de „director științific” în cadrul proiectului, în condițiile în care aceasta nu desfășura activități de cercetare. În total, suma ordonanțată pentru plățile nelegale depășește 7,9 milioane de lei, dintre care peste 4,5 milioane reprezintă venituri nete încasate.
Ancheta vizează și colaborarea sa cu colonelul medic Ștefani Constantin, căruia i-ar fi delegat semnarea unor documente și ordonanțări la plată, acesta obținând personal peste 200.000 de lei din proiect.
Florentina Ioniță-Radu conduce Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din ianuarie 2014, fiind medic primar de medicină internă și gastroenterologie, doctor în științe medicale și profesor universitar la UMF „Carol Davila” din București.














