Acasă Social Sfârșitul privilegiilor locale? Proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor

Sfârșitul privilegiilor locale? Proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor

2031
0

PENSII. Deputatul USR Claudiu Năsui a depus în Parlamentul României un proiect de lege prin care propune eliminarea pensiilor speciale pentru primari, viceprimari, precum și pentru președinții și vicepreședinții consiliilor județene. Inițiativa legislativă vizează abrogarea articolului 210 din Codul Administrativ (OUG nr. 57/2019) – articol care, deși nu a fost niciodată aplicat, este prorogat anual prin așa-numita „OUG Trenuleț”.

Potrivit lui Năsui, măsura ar contribui la reducerea cheltuielilor publice și la respectarea angajamentelor asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Deputatul susține că sistemul actual este injust, întrucât acordă privilegii nejustificate unei categorii de foști demnitari locali.

Proiectul de lege prevede abrogarea completă a articolului 210, care stabilea pensii speciale pentru aleșii locali încă din 1992. Conform formulei în vigoare, un fost primar, viceprimar sau președinte de consiliu județean ar fi putut primi până la 18.780 de lei lunar, adică de aproape șapte ori mai mult decât pensia medie din România, estimată la 2.816 lei.

În prezent, acordarea acestor pensii este suspendată până la 1 ianuarie 2027, însă Năsui consideră că ele trebuie eliminate definitiv. În expunerea de motive, el arată că menținerea lor contravine principiului contributivității și pune o presiune suplimentară asupra bugetului de stat, deja afectat de un deficit bugetar de aproape 9% din PIB și o datorie publică de peste 50%.

România și-a asumat prin Jalonul 215 din PNRR reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale, iar abrogarea acestui articol ar reprezenta o condiție esențială pentru a nu pierde 869 de milioane de euro din fondurile europene.

Abrogarea articolului 210 este un pas concret spre respectarea angajamentelor europene și o dovadă că statul renunță, în sfârșit, la propriile privilegii”, a declarat Claudiu Năsui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.