LEGISLAȚIE. Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență care permite împușcarea imediată a urșilor care pătrund în localități și pun în pericol viața oamenilor. Măsura elimină condiția „intervenției graduale” în mediul urban, a anunțat ministrul Mediului, Diana Buzoianu, într-o conferință susținută la Palatul Victoria.
Totodată, actul normativ introduce sancțiuni dure pentru hrănirea urșilor, care va fi amendată cu sume cuprinse între 10.000 și 30.000 de lei. Potrivit ministrului, noua reglementare definește clar termenii „hrănirea urșilor” și „ursul habituat” – adică acele animale care și-au pierdut frica de oameni și se apropie frecvent de zonele locuite.
„Ne confruntăm cu o problemă reală de siguranță publică, dar și cu nevoia de a proteja biodiversitatea. Prin această ordonanță, încercăm să găsim o soluție echilibrată”, a declarat Diana Buzoianu.
Astfel, Comisia pentru situații de urgență va putea decide tipul de intervenție – alungare, relocare sau împușcare – în funcție de gravitatea cazului, fără a fi obligată să urmeze etapele obișnuite. Ședințele comisiei se vor putea desfășura și online, pentru a permite luarea rapidă a deciziilor.
Pentru a evita întârzierile în cazurile urgente, Poliția Locală va putea participa la comisie, suplinind absența reprezentanților Jandarmeriei. „Au fost situații în care jandarmii au ajuns după una-două ore, când intervenția nu mai avea efect. Poliția Locală trebuie să poată acționa imediat”, a explicat ministrul.
La finalul lunii noiembrie, Ministerul Mediului va prezenta rezultatele unui studiu național privind populația de urși din România. Cercetarea, realizată cu ajutorul probelor ADN colectate în ultimii doi ani, va permite stabilirea cotelor de intervenție pe baze științifice și va include o hartă a zonelor de risc în care s-au produs cele mai multe incidente între urși și oameni.
Actul normativ modifică reglementările privind intervențiile imediate pentru prevenirea și combaterea atacurilor urșilor asupra persoanelor și bunurilor, consolidând cadrul legal pentru acțiuni rapide și eficiente.














