COLECTARE. Campania de colectare a deșeurilor voluminoase și textile continuă în municipiu, oferind locuitorilor ocazia de a scăpa responsabil de obiectele vechi sau uzate.
Ce se poate arunca:
Sunt acceptate mobilier vechi – mese, scaune, canapele, paturi, saltele, dulapuri –, precum și alte obiecte voluminoase, cum ar fi biciclete, jucării, cuști pentru animale, oglinzi, covoare și preșuri. De asemenea, pot fi depuse deșeuri textile, precum haine uzate, încălțăminte, genți, curele sau textile de uz casnic.
Cum se ambalează textilele:
Pentru a fi protejate și ușor de reciclat, hainele trebuie puse curate, într-o sacoșă sau plasă.
Unde se amplasează containerele:
Containerele speciale vor fi amplasate, pe rând, în diverse puncte din oraș. Fiecare locație va fi activă timp de trei zile, apoi containerele vor fi mutate pentru a acoperi toate cartierele.
În perioada 13 – 15 noiembrie, campania se va desfășura în cartierele Mureșeni, Budiului, Doja și Centru, în următoarele puncte:
-Parcul Sportiv Municipal – parcarea Sălii Polivalente
-Piața Mărășești – parcarea fostului Romtelecom
-Strada Aurel Filimon – parcarea din spatele Teatrului Național
-Strada Bega – în curba de lângă Bioeel
-Strada Rozmarinului – parcarea din fața blocului 2-4-6
-Strada Recoltei – parcarea din spatele Liceului de Chimie
-Strada Cisnădie – parcarea din fața școlii
-Strada Vasile Lupu – lângă terenurile de fotbal
Calendarul complet al campaniei și lista tuturor locațiilor pot fi consultate la următorul link: https://shorturl.at/i7GPi














