DEZVĂLUIRI. Democrații din Comisia de Supraveghere a Camerei Reprezentanților au făcut publice o serie de e-mailuri atribuite lui Jeffrey Epstein, miliardarul decedat și condamnat pentru infracțiuni sexuale, unele dintre ele făcând referire directă la președintele Donald Trump.
Unul dintre mesajele datate aprilie 2011, trimis de Epstein către Ghislaine Maxwell, fosta sa parteneră, aflată acum în închisoare pentru trafic de minori, arată o conversație care ar fi avut loc la trei ani după condamnarea inițială a lui Epstein pentru fapte sexuale cu o minoră. În acel mesaj, Epstein scria:
„Vreau să înțelegi că acel câine care nu a lătrat este Trump. Victime neidentificate au petrecut ore la mine acasă cu el. Nu a fost menționat niciodată.”
Maxwell ar fi răspuns:
„M-am gândit la asta.”
Totuși, într-un interviu oficial acordat Departamentului de Justiție în vara acestui an, Maxwell i-a spus adjunctului procurorului general Todd Blanch, fost avocat al președintelui, că nu l-a văzut niciodată pe Donald Trump comportându-se inadecvat.
„Nu am fost martoră la niciun comportament nepotrivit din partea președintelui. De fiecare dată când am fost în preajma sa, a fost un gentleman în toate privințele”, a declarat Maxwell.
La scurt timp după acest interviu, ea a fost transferată într-un penitenciar de minimă securitate, mutare care a stârnit controverse, fiind interpretată de unii ca un posibil tratament preferențial.
Democrații au mai publicat și un alt e-mail, din ianuarie 2019, între Epstein și scriitorul Michael Wolff, trimis cu mai puțin de șase luni înainte ca Epstein să fie arestat din nou, de această dată pentru trafic de minori.
În acel mesaj, Epstein comenta declarațiile publice ale președintelui Trump, care spusese că l-a exclus din clubul său din Palm Beach:
„Trump spune că m-a rugat să demisionez. Nici măcar nu am fost vreodată membru. Desigur că știa de fete, i-a cerut lui Ghislaine să se oprească.”
Wolff a declarat ulterior pentru ABC News că aceste e-mailuri făceau parte dintr-o încercare de a-l determina pe Epstein să vorbească despre relația sa cu Donald Trump. Scriitorul susține că Epstein a negat întotdeauna că ar fi fost membru al clubului Mar-a-Lago și că ruptura dintre cei doi ar fi avut la bază un conflict legat de o afacere imobiliară, nu de alte motive.
Președintele Donald Trump a negat constant că ar fi avut legătură cu infracțiunile lui Epstein. După arestarea acestuia în 2019, Trump a declarat că nu mai vorbise cu el de 15 ani. Mai devreme în acest an, liderul american a explicat că l-a interzis la Mar-a-Lago pentru că Epstein ar fi încercat să recruteze angajate ale clubului, inclusiv tinere femei.
„Când a făcut asta, pentru mine s-a terminat. Nu-mi place când cineva îmi fură oamenii, nu tolerez asta”, a spus președintele.
Deocamdată, Casa Albă nu a oferit nicio reacție oficială privind aceste e-mailuri.
Între timp, la Capitol Hill, noua reprezentantă Adelita Grijalva urmează să fie depusă în funcție de către președintele Camerei, Mike Johnson, după o întârziere de șapte săptămâni. Una dintre primele sale acțiuni va fi semnarea unei petiții care ar forța un vot în Cameră pentru publicarea completă a mii de pagini de documente ale Departamentului de Justiție legate de cazul Epstein. Odată depusă semnătura, procesul de declasificare va începe, iar votul este așteptat în următoarele săptămâni.














