Acasă Justiție Negocieri în aer la Cotroceni: Ilie Bolojan dezvăluie cât câștigă magistrații la...

Negocieri în aer la Cotroceni: Ilie Bolojan dezvăluie cât câștigă magistrații la pensie și de ce reforma e blocată

2060
0

NEGOCIERI. Premierul Ilie Bolojan a declarat joi că discuțiile purtate la Palatul Cotroceni privind reforma pensiilor magistraților nu au dus la niciun rezultat concret. Potrivit acestuia, întâlnirea de miercuri s-a încheiat fără o înțelegere între Guvern și reprezentanții sistemului judiciar.

Fiecare și-a exprimat punctul de vedere, dar nu am identificat o soluție acceptabilă pentru ambele părți. Suntem încă departe de un numitor comun”, a precizat Bolojan.

Șeful Executivului a subliniat că una dintre principalele probleme o reprezintă vârsta redusă de pensionare în cazul magistraților și altor categorii profesionale. „Nu mai putem susține o pensionare la 48 sau 50 de ani. Din punct de vedere al sustenabilității și al echității sociale, acest model nu mai este posibil”, a afirmat premierul.

Bolojan a explicat că diferențele între pensiile speciale și cele obișnuite sunt uriașe. „O pensie medie în magistratură este astăzi de aproximativ 5.000 de euro, în timp ce pensia medie națională se situează între 500 și 600 de euro. Este o discrepanță pe care trebuie să o corectăm dacă vrem un sistem echitabil și durabil”, a precizat el.

Premierul a menționat și propunerea Guvernului privind o nouă formulă de calcul: pensia ar urma să reprezinte 70% din ultimul salariu, adică aproximativ 3.500 de euro net, sumă la care s-ar adăuga o contribuție de 10% CASS aplicată pensiilor peste 3.000 de lei, ceea ce ar reduce venitul net lunar la aproximativ 3.200 de euro.

La rândul său, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a confirmat eșecul negocierilor, precizând însă că reprezentanții magistraților au manifestat „deschidere pentru rezolvarea problemelor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.