Acasă Social Salariile întârziate la CFR: 15.000 de angajați fără bani din octombrie, în...

Salariile întârziate la CFR: 15.000 de angajați fără bani din octombrie, în timp ce Ilie Bolojan anunță „economii record”. Feroviarii amenință cu grevă generală

1970
0

TRANSPORT. Aproape 15.000 de angajați ai CFR nu și-au primit salariile încă din luna octombrie, iar nemulțumirea din sistemul feroviar a ajuns la un nivel critic. În timp ce oamenii așteaptă banii munciți, statul anunță un plus de 10 miliarde de lei la buget, o economie pe care mulți o consideră rezultatul unor tăieri masive, nu al unei administrări eficiente.

Situația este cu atât mai tensionată cu cât, chiar înainte de sărbători, biletele și abonamentele de tren urmează să se scumpească cu 10%, lovind direct în călători.

Sindicaliștii au transmis o scrisoare deschisă către premier și liderii coaliției de guvernare, în care reclamă că sistemul feroviar este abandonat, iar angajații fac eforturi uriașe pentru a menține transportul pe șine funcțional, deși nu sunt plătiți.

Feroviarii avertizează că, dacă situația nu se rezolvă urgent, vor declanșa greva generală, paralizând rețeaua feroviară națională.