Acasă Politic Putin condiționează planul de pace al SUA și cere retragerea armatei Ucrainei

Putin condiționează planul de pace al SUA și cere retragerea armatei Ucrainei

1921
0

PLAN DE PACE. Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, anunță că este dispus să discute despre planul de pace propus de Statele Unite, însă numai dacă Ucraina acceptă retragerea trupelor din pozițiile strategice pe care le mai controlează și dacă comunitatea internațională recunoaște teritoriile anexate de Rusia, notează Reuters și Kommersant. În caz contrar, avertizează Putin, Moscova va continua ofensiva militară.

Președintele rus afirmă că versiunea preliminară a planului discutat între Washington și Kiev ar putea reprezenta baza unor viitoare acorduri. „În general, suntem de acord că aceasta poate fi baza viitoarelor acorduri”, a declarat Putin, precizând că documentul a fost transmis deja Rusiei. Totuși, liderul de la Kremlin susține că proiectul nu este final și că unele prevederi trebuie reformulate, întrucât „par ridicole în forma actuală”.

Putin spune că Statele Unite au luat în calcul poziția Rusiei, însă unele aspecte necesită clarificări suplimentare. El adaugă că Moscova este dispusă să garanteze Europei că nu va urma vreo agresiune, în cazul în care continentul solicită un angajament oficial.

Cerința centrală a Kremlinului: retragerea armatei ucrainene

Putin formulează una dintre cele mai dure condiții impuse până acum Ucrainei: „Trupele ucrainene trebuie să se retragă din teritoriile pe care le controlează, iar apoi luptele vor înceta. Dacă nu pleacă, atunci vom realiza acest lucru prin mijloace armate. Asta este”.

El susține că forțele ruse înaintează într-un ritm accelerat pe front și că subiectele principale ale negocierilor dintre Rusia și SUA ar trebui să fie Donbas și Crimeea.

Moscova a proclamat în 2022 anexarea regiunilor Luhansk, Donețk, Zaporojie și Herson, chiar dacă nu deține controlul deplin asupra lor. Varianta inițială a planului american prevedea retragerea trupelor ucrainene din zonele fortificate din Donețk, o condiție respinsă ferm de Kiev și eliminată ulterior din forma revizuită la negocierile de la Geneva.

Putin cere recunoașterea internațională a anexărilor

Liderul rus afirmă că actuala conducere de la Kiev este ilegitimă și nu poate semna în mod legal un acord: „Vrem să ajungem la un acord cu Ucraina, dar în acest moment este practic imposibil. Avem nevoie ca decizia să fie recunoscută la nivel internațional”. Putin insistă ca statele lumii să valideze câștigurile teritoriale ale Rusiei.

Mai multe guverne europene au transmis deja că nu vor recunoaște anexările.

Reacția Moscovei privind cazul Witkoff

Putin a respins afirmațiile conform cărora emisarul special american Steve Witkoff ar fi favorizat Rusia în cadrul negocierilor. După publicarea unei convorbiri telefonice în care acesta oferea sfaturi unui consilier al Kremlinului despre cum ar trebui abordate discuțiile cu președintele Donald Trump, Witkoff a fost criticat în SUA și Europa. Putin a calificat acuzațiile drept o absurditate. „Este o absurditate”, a spus el, subliniind că Witkoff a reprezentat interesele Statelor Unite. Președintele rus a confirmat că emisarul american va sosi săptămâna viitoare la Moscova pentru discuții pe tema planului de pace.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.