Acasă Actualitate Moțiune de cenzură adoptată. PSD a susținut votul împotriva ministrului Mediului, Diana...

Moțiune de cenzură adoptată. PSD a susținut votul împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu

2319
0

UPDATE: Moțiunea simplă depusă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, a fost aprobată luni de plenul Senatului, după ce a întrunit 74 de voturi „pentru”, 43 „împotrivă” și o abținere.

ŞTIRE INIȚIALĂ. PSD a hotărât să susțină moțiunea inițiată de AUR împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, membră a USR. Decizia a fost luată în urma unei întâlniri a senatorilor PSD, iar documentul urmează să fie dezbătut luni, în Parlament.

Voturile acordate de PSD sunt suficiente pentru adoptarea moțiunii simple, însă, din punct de vedere procedural, acest lucru nu conduce automat la demiterea Dianei Buzoianu din fruntea Ministerului Mediului.

Chiar și așa, aprobarea moțiunii va amplifica presiunea politică asupra lui Ilie Bolojan, în sensul retragerii sprijinului politic și al înlăturării ministrului Mediului din Executiv. În acest scenariu, USR ar fi nevoit să desemneze un alt titular pentru portofoliul de la Mediu.