Acasă Actualitate Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, trimis după gratii pentru 30 de...

Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, trimis după gratii pentru 30 de zile. Acuzații grave de corupție

1952
0

AREST. Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor din partea PSD, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de complicitate la dare de mită, potrivit unor surse judiciare. Alături de acesta, a fost arestat și un om de afaceri implicat în același dosar, prin intermediul căruia ar fi fost încercată coruperea directorului Registrului Auto Român.

Decizia a fost luată miercuri, după ce DNA l-a reținut pe Răzvan Cuc încă de marți, în urma unor percheziții desfășurate în București și în județul Ilfov, într-un dosar ce vizează infracțiuni de corupție comise în cursul acestui an. Descinderile au avut loc atât la domiciliul fostului ministru, cât și la cel al unui om de afaceri, anchetatorii investigând fapte de dare de mită și complicitate la dare de mită.

Potrivit anchetatorilor, Răzvan Cuc ar fi avut rolul de intermediar între omul de afaceri și directorul RAR, facilitând discuțiile prin care s-ar fi încercat influențarea acestuia din urmă. În acest context, procurorii au documentat trei întâlniri între Răzvan Cuc și Mihai Alecu, desfășurate în perioada septembrie–noiembrie 2025.

Conform datelor din dosar, fostul ministru l-ar fi asigurat pe directorul Registrului Auto Român că ar urma să primească un procent de 6% din valoarea totală de 23 de milioane de lei a unui acord-cadru, sumă ce ar fi depășit 1,3 milioane de lei. Acordul viza mentenanța echipamentelor de verificare tehnică a autovehiculelor și urma să fie reînnoit între instituția publică și societatea comercială administrată de omul de afaceri Cătălin Bușe.

Ancheta este în desfășurare, iar procurorii DNA continuă cercetările pentru stabilirea tuturor responsabilităților în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.