MOȚIUNE. AUR a depus miercuri, la Senat, o moțiune simplă care vizează evaluarea responsabilității politice și morale a ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. Documentul urmează să fie dezbătut și supus votului în plen luni, 22 decembrie, potrivit textului oficial.
Moțiunea poartă titlul „România are prea mult noroc pentru a mai avea nevoie de politicieni mediocri. Culpa morală și eșecul politic al ministrului Cătălin Marian Predoiu”, prima parte fiind inspirată dintr-un citat al fostului prim-ministru Petre Carp.
În motivarea demersului, inițiatorii subliniază că scopul este clar și direct: „evaluarea responsabilității politice și morale a ministrului”. Potrivit textului, într-un stat democratic, o funcție publică nu poate fi tratată ca un privilegiu perpetuu, ci ca o răspundere care trebuie asumată. „Criza de încredere publică generată de prezența în fruntea statului a ministrului Predoiu impune o ruptură imediată de status quo”, se arată în document.
Cei 42 de senatori semnatari susțin că Ministerul Afacerilor Interne este excesiv politizat, că are atribuții suprapuse și că nu respectă obligațiile internaționale asumate în relația cu partenerii externi. De asemenea, sunt reclamate ingerințe directe în organizarea concursurilor pentru funcțiile de conducere din sistem.
Pentru autorii moțiunii, parcursul lui Cătălin Predoiu în funcții publice echivalează cu „12 ani de privilegii”. Deși longevitatea nu este, în sine, o problemă, în acest caz ea ar reflecta o acumulare de eșecuri, decizii greșite și stângăcii asumate conștient. Printre exemplele invocate se numără scoaterea României din cursa pentru programul Visa Waiver, responsabilitate atribuită direct MAI, dar și numărul mare de condamnați fugari care au reușit să părăsească țara înainte de pronunțarea sentințelor definitive.
Senatorii AUR mai acuză practici de intimidare îndreptate împotriva opoziției democratice, aplicate de structuri ale poliției, mai ales în perioadele electorale. Totodată, modul în care au fost tratați liderii de sindicat din sistem este prezentat ca o dovadă a unei tendințe autoritare în conducerea ministerului.
Documentul atrage atenția că lipsa responsabilității morale erodează încrederea cetățenilor în instituțiile statului. „Fără încredere, statul nu mai funcționează prin reguli, ci prin inerție și teamă”, avertizează inițiatorii moțiunii, care consideră că situația actuală ridică semne serioase de întrebare privind respectarea statului de drept.
În final, AUR transmite că moțiunea reprezintă un semnal ferm adresat puterii: „Parlamentul nu acceptă normalizarea abuzului și transformarea forțelor de ordine în instrumente politice”. Senatorii fac apel la votarea documentului „din respect pentru democrație, pentru statul de drept și pentru cetățeni”, avertizând că menținerea actualei situații ar putea transforma excepția într-o regulă periculoasă.














