TRANSPORT. Primăria Târgu Mureș a transmis o precizare importantă legată de transportul public, după apariția unei erori în documentele pregătite pentru ultima ședință a Consiliului Local din acest an.
Potrivit instituției, în proiectul de hotărâre referitor la facilitățile și gratuitățile pentru transportul public a fost introdusă din greșeală o mențiune eronată, conform căreia abonamentele persoanelor vârstnice nu ar fi valabile în intervalul 6:30–8:30, de luni până vineri. Reprezentanții Primăriei Târgu Mureș subliniază că această informație nu este corectă și nu reflectă poziția administrației locale.
Eroarea a fost deja identificată, iar proiectul va fi corectat în cadrul ședinței Consiliului Local programate pentru marți, 23 decembrie 2025.
Autoritățile dau asigurări că toate facilitățile și gratuitățile existente rămân neschimbate, inclusiv:
-gratuitatea pentru persoanele vârstnice, veterani, deportați, foști deținuți politici, revoluționari și soțiile acestora fără venituri;
-reducerea de 50% pentru pensionarii până la 55 de ani și donatorii onorifici de sânge;
-gratuitatea pentru elevi, studenți, persoane cu handicap și însoțitorii acestora.
De asemenea, transportul public rămâne gratuit pentru toți pasagerii în zilele de sâmbătă, duminică și în sărbătorile legale.
Reprezentanții Primăriei Târgu Mureș precizează că municipiul se numără printre orașele din România care oferă cele mai multe facilități de mobilitate, adresate unui număr mare de cetățeni, ca parte a angajamentului pentru un transport public accesibil.
Administrația locală își cere scuze pentru confuzia creată și dă asigurări că forma finală a hotărârii va reflecta corect toate facilitățile aprobate.














