PENSII. Un proiect de lege care vizează eliminarea pensiilor speciale acordate primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților consiliilor județene se află în prezent în consultare publică la Camera Deputaților, termenul-limită fiind stabilit pentru finalul lunii ianuarie.
Inițiativa legislativă aparține deputaților USR Claudiu Năsui și Cristina Prună și propune abrogarea articolului din Codul administrativ care reglementează aceste drepturi financiare. Mai exact, este vizat articolul 210 din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019, act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, care introduce indemnizația pentru limită de vârstă destinată aleșilor locali.
Conform prevederilor actuale, persoanele care, începând cu anul 1992, au deținut funcții de primar, viceprimar, președinte sau vicepreședinte al consiliului județean și care îndeplinesc condițiile legale de pensionare beneficiază, la finalul mandatului, de o indemnizație lunară pentru limită de vârstă. Această indemnizație reprezintă o sumă plătită lunar și este distinctă de pensia din sistemul public.
Legea stabilește că indemnizația poate fi acordată pentru maximum trei mandate, cu condiția exercitării a cel puțin unui mandat complet. Calculul se face prin aplicarea unui procent de 0,40% din indemnizația brută lunară aflată în plată, înmulțit cu numărul de luni de mandat.
În expunerea de motive, inițiatorii susțin că abrogarea acestui drept este „o acțiune necesară și urgentă”, justificată de contextul macro-financiar critic al României și de angajamentele asumate la nivel european. Potrivit documentului, un fost președinte de consiliu județean ar putea beneficia de o pensie specială cuprinsă între 6.260 de lei și 18.780 de lei lunar, sumă de aproape șapte ori mai mare decât pensia medie din România, estimată la 2.816 lei.
Inițiatorii subliniază că actuala situație economică impune măsuri ferme de reducere a cheltuielilor publice, în condițiile unui deficit bugetar de aproximativ 9% din PIB și ale unei datorii publice care a depășit 50% din PIB. În acest context, eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali este prezentată ca un semnal politic esențial, menit să demonstreze că clasa politică este dispusă să renunțe la propriile privilegii.
Deși dreptul la această indemnizație este în prezent suspendat, autorii proiectului consideră că tocmai acest aspect face din abrogare „cel mai simplu privilegiu de tăiat”, transformând inițiativa într-un test de credibilitate pentru angajamentul declarat de a pune interesul public înaintea beneficiilor personale.
În cazul acestui proiect, Senatul este desemnat drept cameră decizională.














