Acasă Politic Trump și Zelenski discută garanții de securitate pentru Ucraina. O nouă reuniune...

Trump și Zelenski discută garanții de securitate pentru Ucraina. O nouă reuniune a Coaliției de Voință, anunțată de Kiev

1970
0

POLITIC. Președintele Volodimir Zelenski, a anunțat marți că, săptămâna viitoare, va avea loc o nouă rundă de consultări cu liderii statelor care sprijină Kievul în conflictul cu Rusia. În același timp, șeful statului ucrainean a oferit detalii suplimentare despre întâlnirea avută duminică, în Florida, cu președintele SUA, Donald Trump, desfășurată la Mar-A-Lago, potrivit The Guardian.

Conform declarațiilor făcute de Zelenski pentru presă, discuțiile cu Donald Trump au vizat inclusiv posibilitatea unei prezențe a trupelor americane pe teritoriul Ucrainei. Informația a fost transmisă într-o conversație pe WhatsApp, citată de Reuters. Liderul ucrainean a precizat că Statele Unite și-au exprimat disponibilitatea de a oferi garanții de securitate pentru o perioadă de 15 ani, deși autoritățile de la Kiev ar prefera un angajament pe termen mai lung, de 30 până la 50 de ani.

Tot marți, Volodimir Zelenski a confirmat organizarea unei noi reuniuni a Coaliției de Voință. Consilierii pentru securitate națională ai statelor membre urmează să se întâlnească în Ucraina pe 3 ianuarie, iar ulterior, pe 6 ianuarie, liderii țărilor implicate sunt așteptați la o reuniune în Franța.

Coaliția de Voință, coordonată de Marea Britanie și Franța, reunește peste 30 de state, însă nu este clar câte dintre acestea vor participa efectiv la întâlnirile anunțate. Reuniunea liderilor europeni cu Zelenski, programată săptămâna viitoare în Franța, are loc într-un moment sensibil, pe fondul apropierii celui de-al patrulea an de la invazia rusă la scară largă și al noilor tensiuni diplomatice care au blocat negocierile de pace.

În acest context, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat luni că Ucraina ar fi încercat să atace cu drone o reședință a președintelui Vladimir Putin din regiunea Novgorod, în nordul Rusiei. Potrivit lui Lavrov, acest incident ar determina Moscova să își revizuiască poziția în eventualele negocieri de pace.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.