Acasă Social Ministrul Justiției despre pensionarea magistraților: „50 și ceva de ani e vârsta...

Ministrul Justiției despre pensionarea magistraților: „50 și ceva de ani e vârsta optimă”

2012
0

JUSTIȚIE. Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat sâmbătă că un magistrat se află în deplinătatea capacității intelectuale și a cunoașterii profesionale la vârsta de 50 și ceva de ani, subliniind că această etapă a carierei este una de maximă eficiență.

Declarațiile au fost făcute într-o emisiune televizată, după ce ministrul a fost întrebat cum este posibil ca liderul venezuelean Nicolas Maduro să fie judecat de o persoană de 92 de ani, în timp ce în România unii judecători se pensionează la 48 de ani.

„Această întrebare ar fi mai potrivit să fie pusă celor care au redus vârsta de pensionare decât celor care se luptă în momentul de față să corecteze această chestiune. Asta nu înseamnă că ne derobăm de la a face aceste lucruri. În programul de guvernare am stabilit faptul că vârsta de pensionare trebuie să atingă, în sectorul public, vârsta standard, 65 de ani. Consider și eu, ca o opinie personală, că la o vârstă de 50 și ceva de ani ești în deplinătatea intelectuală, a forței, a cunoașterii profesionale; poți să fii util societății și chiar îți face plăcere să lucrezi. Și, spre cinstea lor, sunt mulți magistrați care continuă activitatea și după ce, potrivit actualei legi, au îndeplinit condițiile de pensionare.”

Ministrul a mai explicat că nivelul pensiilor a fost stabilit printr-o decizie politică, iar în prezent se așteaptă verdictul Curții Constituționale privind constituționalitatea noilor prevederi. „Acum așteptăm să ne spună Curtea Constituțională dacă, din perspectiva jurisprudenței sale anterioare, a unor valori constituționale, a unor valori care derivă din jurisprudența europeană, această lege este sau nu constituțională.”

Referindu-se la activitatea CCR, Radu Marinescu a precizat că judecătorii sunt obligați prin lege să fie independenți și imparțiali, fără influențe politice. „Justiția nu trebuie niciodată să fie grăbită. După cum justiția nu trebuie să fie niciodată întârziată. Ea trebuie să își ia timpul necesar ca să dea o dezlegare corectă.”

Ministrul a mai arătat că nu poate evalua din exterior modul în care sunt stabilite termenele, însă important este ca soluția finală să fie solid argumentată din punct de vedere constituțional. „Dacă este nevoie de patru termene pentru a avea un adevăr corect stabilit, să fie patru termene. Dacă e nevoie de două termene, să fie două termene. Dar finalitatea să fie una corectă.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.