BILANȚ. Ieri, la sediul Primăriei Târgu Mureș, în cadrul unei conferințe de presă, primarul SOÓS ZOLTÁN a prezentat bilanțul anului 2025, un interval marcat de restricții bugetare și politici de austeritate la nivel național, dar și principalele direcții de dezvoltare și priorități pentru anul 2026. Alături de edil au fost prezenți GOMBOS CSABA, administrator public al Municipiului Târgu Mureș, și SZÖVÉFI LÁSZLÓ, director executiv al Direcției Fiscale Locale Târgu Mureș.
În 2025, Municipiul Târgu Mureș a alocat aproximativ 856 de milioane de lei pentru dezvoltare, cu un grad de execuție de 70%, în pofida contextului economic complicat, influențat de creșterea prețurilor și blocaje administrative. Din acest buget, peste 563 de milioane de lei au fost orientate către investiții cu impact în mobilitate urbană, infrastructură, regenerare urbană, eficiență energetică și educație. Reprezentanții administrației locale au subliniat că 2026 este gândit ca un an al finalizărilor, în care proiectele începute în 2024 și 2025 vor genera rezultate concrete pentru comunitate.
Un alt subiect central al conferinței a vizat taxele și impozitele aferente anului 2026, în contextul modificărilor legislative și al reformei privind impozitarea proprietății.
SOÓS ZOLTÁN a explicat că unele ajustări sunt impuse de cadrul legal național și de angajamentele asumate de România prin PNRR, însă administrația locală urmărește menținerea unui echilibru între nevoia de dezvoltare și protejarea cetățenilor. „Știu că 2026 va fi un an greu pentru toată lumea. Unele impozite cresc nu pentru că ne dorim, ci pentru că așa impune cadrul național și reforma asumată prin PNRR. Unde putem controla, reducem, așa cum s-au păstrat bonificațiile de 10% pentru plata integrală a impozitelor până la 31 martie, dar și diminuarea taxei de salubrizare. Unde nu putem, explicăm transparent. Iar pentru categoriile vulnerabile, căutăm soluții concrete, astfel încât povara să fie cât mai suportabilă. Vreau să fie foarte clar: fiecare leu colectat rămâne în Târgu Mureș și se întoarce în oraș prin investiții și servicii mai bune pentru oameni.”
Pentru 2026, administrația locală își propune continuarea și finalizarea unor proiecte majore, cu accent pe parcări, mobilitate urbană, modernizarea transportului public și integrarea periurbană, extinderea proceselor de regenerare urbană și eficiență energetică, investiții în unități de învățământ, precum și dezvoltarea proiectelor de mediu și gestionarea deșeurilor.
Obiectivul declarat este ca livrările să devină vizibile în cartiere, în școli și în spațiile publice, printr-o administrație responsabilă, transparentă și adaptată nevoilor comunității.














