Acasă Social Implementarea sistemului e-Sigur, amânată: când ar putea funcționa radarele fixe pe drumurile...

Implementarea sistemului e-Sigur, amânată: când ar putea funcționa radarele fixe pe drumurile naționale și autostrăzi

1960
0

RUTIER. România își va extinde rețeaua de supraveghere rutieră prin camere video care vor funcționa ca radare fixe pe drumurile naționale și autostrăzi, capabile să măsoare atât viteza instantanee, cât și viteza medie a vehiculelor între două puncte. Proiectul face parte din sistemul e-Sigur, coordonat de Ministerul Afacerilor Interne și Poliția Rutieră, dar implementarea completă a fost amânată și nu mai beneficiază de finanțare prin PNRR.

Ce presupune sistemul e-Sigur
e-Sigur este o platformă națională de monitorizare a traficului care folosește camere video, radare și algoritmi de inteligență artificială pentru a identifica automat abateri precum depășirea vitezei legale, lipsa ITP sau a asigurării obligatorii.

Până acum, a fost implementată doar componenta Poliției Rutiere, care include aproximativ 700 de radare mobile răspândite în întreaga țară.

550 de camere fixe pe drumurile naționale și autostrăzi
O altă parte a proiectului, coordonată de CNAIR, prevede instalarea a circa 550 de camere video-radar pe autostrăzi și drumuri naționale. Acestea vor funcționa ca radare fixe și vor permite calcularea vitezei medii între două puncte pentru a stabili dacă un șofer a depășit limita legală. Abaterile vor fi transmise către Poliție, unde un agent va constata contravenția și va aplica sancțiunea.

Licitații întârziate și termene amânate
Deși sistemul trebuia să fie funcțional în 2026, proiectul a pierdut finanțarea prin PNRR din cauza întârzierilor. CNAIR abia a început lansarea licitațiilor. Conform purtătorului de cuvânt Alin Șerbănescu, pe autostrăzile noi A7, A0 și A10 au fost montate peste 100 de camere, însă acestea nu sunt activate.

În prezent, sunt în derulare două contracte:

-dezvoltarea platformei software pentru gestionarea datelor;

-instalarea a aproximativ 50 de camere pe autostrăzile mai vechi A1, A2 și A3.

Separat, CNAIR așteaptă validarea documentației de la ANAP pentru a publica licitația de achiziție a 400 de camere video-radar pentru drumurile naționale. Contractul va avea o durată de 12 luni de la semnare. Dacă procedurile decurg conform planului și contractul este semnat până în vara acestui an, sistemul ar putea fi operațional complet în vara lui 2027.

2028, un termen mai realist
Surse din Ministerul Transporturilor consideră însă că termenul de 2027 este prea optimist. Licitația ar putea dura un an, iar montarea camerelor, integrarea cu serverele Poliției și testarea sistemului ar mai adăuga un an, ceea ce ar amâna operaționalizarea completă spre 2028 într-un scenariu favorabil.

Unde vor fi instalate cele 400 de camere pe drumurile naționale
Cele 400 de camere pentru drumurile naționale vor fi amplasate în 136 de puncte, pe aproximativ 1.100 km, pe șapte șosele principale:

-DN1 – 28 de puncte (13 pe segmentul km 497 – km 616, ~120 km)

-DN6 – 24 de puncte (11 pe segmentul km 181 – km 371, ~200 km)

-DN2 – 22 de puncte (11 pe segmentul km 97 – km 197, ~100 km)

-DN17 – 18 puncte pe ~225 km

-DN7 – 17 puncte (12 pe segmentul km 122 – km 228, ~100 km)

-DN67 – 14 puncte pe ~200 km

-DN11 – 13 puncte pe ~150 km

Restul camerelor vor fi amplasate în alte 64 de puncte, stabilite pe parcursul implementării, cu posibilitatea suplimentării pe anumite sectoare, în funcție de condițiile din teren.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.