ADMINISTRAȚIE. Locuitorii de pe strada Vasile Săbădean din cartierul Unirii, Târgu Mureș, au aflat cu stupoare, la sfârșitul lunii decembrie, că strada lor a fost redenumită Tompa Miklós, în urma unei hotărâri a Consiliului Local din 21 decembrie 2023. Oamenii spun că nu au fost informați și că s-au trezit „peste noapte” cu o nouă adresă.
Schimbarea face parte dintr-un proiect mai amplu de modificare a nomenclatorului stradal al municipiului, care a vizat zece artere din oraș. Potrivit documentelor oficiale, propunerea a venit din partea Teatrului Național Târgu Mureș, în semn de recunoaștere a personalităților culturale care au contribuit la viața artistică a orașului.
Astfel, strada Vasile Săbădean a devenit Tompa Miklós, iar o altă arteră nou creată a primit numele Dan Alexandrescu.
Decizia a fost adoptată cu 21 de voturi pentru și o abținere, însă fără consultarea directă a locuitorilor. În timpul ședinței de Consiliu, consilierul Claudiu Maior a atras atenția asupra grabei cu care s-a votat proiectul:
„De ce trebuie să ne întoarcem la aceeași problemă cu substrat etnic? De ce să punem oamenii să cheltuie bani și timp pentru schimbarea actelor înainte de sărbători? Eu propun amânarea”, a spus acesta, potrivit procesului-verbal al ședinței.
Pe fondul reacțiilor negative, reprezentanții Primăriei Târgu Mureș au anunțat că instituția va suporta toate costurile aferente schimbării actelor — de la cărțile de identitate până la certificatele de înmatriculare și permisele de conducere.
Cu toate acestea, localnicii rămân nemulțumiți de lipsa de transparență și cer explicații privind motivele reale ale schimbării.
„Nu e normal să aflăm din presă că strada noastră și-a schimbat numele. E o bătaie de joc. Chiar dacă plătește Primăria actele, tot e un disconfort uriaș pentru noi”, a declarat unul dintre locuitori.
În același proiect, au fost operate și alte modificări de denumiri — printre ele, Piața Matei Corvin, care a devenit Piața Matia Corvin, strada Pavel Chinezu care s-a transformat în Paul Cneazul, dar și corecturi la străzi precum Ville Unomaj sau Constantin Silvestri.
Deși autoritățile susțin că inițiativa are scopul de a onora personalități culturale și de a corecta erori vechi, o parte dintre consilieri au avertizat că astfel de decizii „cu substrat etnic” pot tensiona din nou climatul local.














