CONFESIUNI. Minorul în vârstă de 13 ani, implicat în crima care a zguduit o întreagă comunitatea din România, și-a recunoscut fapta și și-a exprimat disperarea prin mai multe mesaje publicate pe conturile sale de socializare, având acces la internet. După evenimentul tragic, adolescentul a făcut publice mai multe confesiuni tulburătoare, în care vorbește despre vinovăție, regret și nevoia de iertare.
Într-unul dintre mesajele postate, acesta își asumă responsabilitatea și îi cere iertare lui Mario, mărturisind că nu a înțeles consecințele gesturilor sale:
„Ca un copil, am acționat fără să știu ce urmări vor avea gesturile mele. Iartă-mă, Mario. Am spus că și tu ai avut greșelile tale, dar eu am făcut greșeala vieții mele. Nu știu ce cuvinte să folosesc și nici cum să duc acest regret. Sper că, de acolo de sus, vei putea să mă ierți și să îmi dai puțină liniște. Dumnezeu să te ierte, Mario. Regret profund fapta pe care am făcut-o. Transmit condoleanțele mele părinților, despre care știu că nu mă vor ierta niciodată pentru asta!”
Într-un alt mesaj, adolescentul spune că acceptă judecata oamenilor, însă consideră că doar Dumnezeu poate înțelege pe deplin un om și ceea ce se află în sufletul său:
„Să fiu judecat de toată lumea, chiar dacă am făcut o faptă îngrozitoare. Oamenii văd doar fapta, nu și lupta dinainte, nu și povara de după. Accept judecata lor, pentru că trăim într-o lume a legilor și a consecințelor. Dar, dincolo de toate acestea, cred cu tărie că doar Dumnezeu poate judeca pe deplin un om. Doar El cunoaște inima, frica, regretul și pocăința. Nu cer să fiu înțeles, nu cer să fiu iertat de toți. Cer doar ca adevărata judecată a sufletului să aparțină Celui care vede tot, nu doar greșeala, ci și durerea care o urmează.”
Într-o altă postare, tânărul afirmă că adevărul va ieși la lumină și că, într-un fel, simte că Mario l-ar fi iertat:
„Va veni ziua în care totul va ieși la iveală, iar adevărul va fi spus așa cum a fost, fără minciuni. Poate atunci lucrurile nu vor mai fi privite cu atâta ură. Până atunci, Mario, îmi pare nespus de rău pentru tot ce s-a întâmplat. Și numai noi știm adevărul. Și cred că, într-un fel, m-ai iertat, pentru că știi că nu a fost doar vina mea. Sper să mă ierți de acolo de sus și să-mi dai liniștea de care am atâta nevoie. Dumnezeu să te odihnească în pace, prietenul meu.”
În final, minorul a transmis un mesaj extrem de tulburător, în care își exprimă epuizarea și dorința de a scăpa de povara pe care o simte:
„Doamne, nu mai pot. Am ajuns să îmi rog moartea în fiecare seară. Cedez pe zi ce trece. Nu mai pot duce viața asta.”
El s-a mutat recent la bunicii săi în Sânmihaiu Român. La aflarea veștii, locuitorii s-au strâns în fața primăriei, cerând primarului să ia măsuri pentru a preveni prezența lui în comunitate.














